Precizează care sunt cele două dimensiuni ale peisajului descris şi ce elemente ale naturii le reprezintă.
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Dimensiuni spațiale Două spaţii se confruntă din nou într-o similară mişcare de întîmpinare, impulsionată de o unică energie, cu toate că venind din sensuri opuse. În poezia lui Nichita Stănescu, eul se descoperă într-o relaţie semnificativă cu universul, e unul al despărţirii de spaţiul nocturn, al trezirii în lumina aurorală. E o trezire provocată de brusca ivire a zilei, resimţită ca impuls iniţial asupra obiectelor care, la rîndul lor, îl vor transmite subiectului uman : nouă atingere declanşînd prin vibraţii un proces de transfigurare lăuntrică, o dinamică esenţială pentru definirea unui mod specific de existenţă : O dungă roşie-n zări se iscase ;plopii, trezindu-sc brusc, dinadins, cu umbrele lor melodioase umerii încă dormind, m-au atins. Mă ridicam din somn ca din mare, scuturîndu-mi şuviţele cazate pe frunte, visele, sprîncenele cristalizate de sare, abisele. (Dimineaţă marină) Iscare, trezire bruscă, atingere sonoră, ridicare din somn (echivalentă cu o altă trezire, a eului), scuturare de vise şi de adîncurile fiinţe Asistăm aici, cum se vede, la o dublă mişcare inaugurală : a luminii solare urcînd pe boltă, ocupînd treptat spaţiul, — şi a subiectului ce se ridică din tenebrele somnului: mişcare de reciprocă întîmpinare a eului şi a lumii, întemeiere a existenţei în regim eminamente diurn. între abisul întunericului cosmic şi „abisele" interioare se înscrie arcul pur al acestui itinerar. „Dunga roşie" ce se iscă în zări e o naştere de lumină, smulgerea fiinţei din întunericul acvatic-matern e o naştere în lumină : de două ori negaţie a nopţii şi a adtncului, impuls către acea „dimineaţă neobişnuit de lungă", implicînd voinţa de perpetuare a timpului inaugural.
Explicație: