Rapidddd vă roggg
Dau coroana
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Simțeam cum razele calde ale soarelui intră prin draperia neagră și îmi încălzesc obrajii rozalii. Auzeam cum vântul adie ușor și cum fâșii de răcoare intră pe geamul abia deschis de bunica. Vara își făcea simțită prezența dis-de-dimineață, însă astăzi nu mai aveam de gând să lenevesc. Era una dintre cele mai importante zile din ultimii 32 de ani. Eram destul de mică pe atunci, însă știu sigur că Universul era unul din puținele lucruri la care visam cu ochii deschiși. Îmi plăcea enorm noaptea... stelele, Luna, culorile unice care se jucau prin neantul negrului. Eram destul de mică, însă îmi aduc aminte cum, la un moment dat, auzisem la televizor că în această noapte avea loc una dintre cele mai așteptate Eclipse: Eclipsa de Lună.
Venisem în vizită la bunici doar pentru ca imaginea spectaculoasă a Lunii să fie mai intensă, să mă simt mai aproape de stele, de Lună, de viață. Aveam de gând să merg pe pajiștea de lângă pădurea din spatele casei bunicilor, însă atunci când mergeam spre locul propus de bunicii mei, mi-am adus aminte de faptul că în mica pădure exista un foișor care îmi oferea cea mai frumoasă priveliște. Știam că era un lac în mijloc, cu un mic pod pe care puteam sta. Îmi aduceam perfect aminte! Mare greșeală a fost!
Cu o jumătate de oră înainte de marele eveniment, am pornit spre destinația la care voiam să ajung cât mai repede. Bunicii mei m-au lăsat singură, știind că nu există animale sălbatice sau alte pericole. Știau că sunt curajoasă și neînfricată. Ajunsă la marginea pădurii, simțeam fiori reci pe șira spinării, eram emoționată și voiam să ajung cât mai repede. Un sentiment ciudat m-a învăluit atunci când am făcut primul pas în pădurea verde și miraculoasă. După acel prim pas, mi-am pierdut o parte din rațiune, lăsându-mă purtată de sentimentul care se întețea cu fiecare pas, apropiindu-mă, astfel, de mijlocul pădurii. Erau foșnete, cântece scoase din pădurile dese ale Narniei, diferite gâze și licurici care-mi luminau poteca plină de iarbă tocită. Era un sentiment magic. Mare greșeală!
Atunci când ultimul pas m-a condus spre locul de mult visat, acele ceasului au bătut ora 12 noaptea fără 10 minute. Ajunsesem la timp, având în vedere că Eclipsa de Lună începea la 12 noaptea fix. M-am urcat pe micul pod, să observ sclipirea Lunii care se oglindea în apa lină. Peste tot era liniște. Și totuși, la un moment dat, atunci când m-am aplecat peste pod, pentru a observa mai bine apa, totul a început a străluci în jurul meu. Lumini ieșeau din apa lacului, și totuși, sentimentul ca sunt bine și ca sunt protejată nu dispăruse, așa că nu-mi făceam griji. Auzeam voci care-mi spuneau că Eclipsa Lunii se vede mai bine din mijlocul lacului. Auzeam glasuri care îmi spuneau sa nu-mi fac griji, ca totul va fi bine. Voiam să intru în Apa Lunii, însă un sentiment de frică se încolțea în sufletul meu.
— Nu pot intra, nu știu să înot! am stricat cu vocea tremurândă, îmi era frică de moarte.
Din fața mea, din cealaltă parte a lacului observ o ființă mistică. Nu vorbea cu mine, însă ii puteam citi gândurile așa cum și ea mi le putea citi mie.
— Nu trebuie să știi să înoți. Ai încredere în noi!
Asta am și făcut, am intrat în apă cu un minut înaintea eclipsei. Mare greșeală! Pluteam parcă într-un vid imens, iar în jurul meu se auzeau șoapte. Nu înțelegeam ceea ce spuneau, însă mie mi se făcea din ce in ce mai somn. Respiram din ce în ce mai greu. Iar după prima umbra pe suprafața Lunii, ochii mei s-au închis. Apa devenea din ce în ce mai caldă, iar atunci când, cu ultima putere, am ridicat capul și mi-am deschis ochii, am văzut în jurul lacului ființe hidoase, distorsionate, cu ochii, gurile și urechile sângerând.
Nu pluteam in apă, ci în sângele vampirilor care ma transformau în arma lor împotriva oamenilor.
Greșeala mea a fost faptul ca m-am îndrăgostit de Univers de la o vârstă fragedă, fără a ști în ce constă prețul iubirii vidului. În noaptea aceea sufletul mi-a murit, iar eu nu am mai fost eu, ci un monstru mâncător de vieți, de iubiri, de Univers.