Question

Redaceaza un eseu in limia unei pagini
cu tema "Doina este cantecul neamului meu"

Answer 1

Una dintre cele mai cunoscute tipuri de poezie populară românească – Doina, având cel mai puternic răsunet (ecou) este predominant răspândită la românii din Balcani, dar şi în Europa.
Precum bine cunoscuta baladă «Mioriţa» – o adevărată perlă a genului epic, doina poate fi întâlnită la toţi românii – vlahii, fără a face diferenţă între locurile unde aceştia sunt stabiliţi de-a lungul lanţului carpatic în zona Dunării.
Ca şi specie literară, Doina nu poate fi definită, decât în formă de melodie.
Definiţiile date până acum nu sunt decât eşecuri, fiind incomplete, minunata doină având muzicalitate, la fel cum poezia epică şi lirică are versuri. În literatura clasică şi folclor, prin doină înţelegem «orice operă fizică, diferită de poezia rituală, poezia epică şi joc.»
Prima oară doina atrage atenţia lui Dimitrie Cantemir, stăpânul Moldovei în «Discriptio Moldavie» (1716-), Gh. Bariţiu, Alecsandri, chiar defineşte doina ca şi o poezie de dragoste, tristă şi plină de jale; plânsetele inimii unui român în orice împrejure a vieţii sale. Spre deosebire de aceasta C.Negruzzi susţine că doina descrie sentimente puternice precum: tristeţe, bucurii, dragoste, ură, dezamăgire, entuziasm, pace şi război.
Emilija Komişel consideră că din punct de vedere muzico-folcloric, doina reprezintă o specie muzicală cu caractere de stil şi formă proprii melopee, fiind improvizată pe baza unor formule şi procese tradiţionaliste.
Doina a fost studiată de muzicologi români consacraţi.
Bella Bartok (1932) susţine că cea mai mare reuşită a folclorului zace în descoperirea doinei «hora lungă». Ca şi specie muzicală o defineşte astfel: «doina are stil muzical, dezvăluit de melodia scurtă … ca şi formă, acest tip de melodie improvizată în totalitate, plină de frumuseţe şi efectuarea acesteia în stil «rubato» aminteşte de interpretarea instrumentală. După părearea autorului aceasta ar fi cea mai veche formă de poezie pe tot teritoriul românesc. Este vorba de o poezie amplă, fără să amitească în vreun fel de stilul maghiaro-panonic.
Constantin Brailoiu împărtăşeşte părerea şi definiţia dată de B. Bartok.
J.C. remarcă unicitatea acestui gen pe întregul teritoriu românesc şi o unitate spirituală a existenţei din toate timpurile, aceasta fiind atât de veche cât şi poporul român, un altar muzico-folcloric.
Barbu Delavrancea considera doina, «poezia curajului şi a rezistenţei», poezia cu o modestie grandioasă, de o sensibilitate ce «linişteşte» şi ameliorează necazurile, întăreşte sufletele poporului, îl face de neînfrânt în faţa greutăţilor rugăciunilor pentru a se linişti, fiind în faţa înlănţuirii feudale, care nu are parte decât de ilegalităţi şi chinuri insuportabile.