Redactează, în minimum 100 de cuvinte, rezumatul următorului fragment:
„Când mama nu mai putea de obosită şi se lăsa câte oleacă ziua, să se odihnească, noi,
băieţii, tocmai atunci ridicam casa în slavă. Când venea tata noaptea de la pădure din
Dumesnicu, îngheţat de frig şi plin de promoroacă, noi îl spăriam sărindu-i în spate pe
întuneric. Şi el, cât era de ostenit, ne prindea câte pe unul, ca la „baba-oarba“, ne ridica în
grindă, zicând: „’tâta mare!“ şi ne săruta mereu pe fiecare. Iar după ce se aprindea opaiţul*, şi
tata se punea să mănânce, noi scoteam mâţele (…) şi le flocăiam şi le şmotream dinaintea
lui, de le mergea colbul; şi nu puteau scăpa bietele mâţe din mânile noastre până ce nu ne
zgârâiau şi ne stupeau* (...)
La Crăciun, când tăia tata porcul şi-l pârlea, şi-l opărea, şi-l învelea iute cu paie, de-l
înnăduşa, ca să se poată rade mai frumos, eu încălecam pe porc deasupra paielor şi făceam un
chef de mii de lei, ştiind că mie are să-mi deie coada porcului s-o frig şi beşica s-o umplu cu
grăunţe, s-o umflu şi s-o zurăiesc după ce s-a usca; ş-apoi vai de urechile mamei, până ce nu
mi-o spărgea de cap!
Şi, să nu-mi uit cuvântul! Odată, la un Sfântul Vasile, ne prindem noi vro câţiva
băieţi din sat să ne ducem cu plugul; căci eram şi eu mărişor acum, din păcate. Şi în ajunul
Sfântului Vasile toată ziua am stat de capul tatei, să-mi facă şi mie un buhaiu ori, de nu, (…)
un harapnic*.
- Doamne, ce harapnic ţi-oi da eu, zise tata de la o vreme. N-ai ce mânca la casa mea?
Vrei să te buşească cei nandralăi prin omăt? Acuş te descalţ!
Văzând eu că mi-am aprins paie-n cap cu asta, am şterpelit-o de-acasă numai cu
beşica cea de porc, nu cumva să-mi ieie tata ciubotele şi să rămân de ruşine înaintea
tovarăşilor. Şi nu ştiu cum s-a întâmplat, că nici unul dintre to - varăşi n-avea clopot. Talanca
mea era acasă, dar mă puteam duce s-o ieu? În sfârşit, facem noi ce facem şi sclipuim* de
cole o coasă ruptă, (…) mai beşica cea de porc a mea, şi, pe după toacă, ne pornim pe la
case. Ş-o luăm noi de la popa Oşlobanu, tocmai din capul satului din sus, cu gând să umblăm
tot satul… Când colo, popa tăia lemne la trunchiu afară şi, cum a văzut că ne aşezăm la
fereastră şi ne pregătim de urat, a început a ne trage câteva naşteri îndesate şi a zice:
- De-abia s-au culcat găinile, şi voi aţi început? Ia staţi oleacă, blăstămaţilor, să vă dau
eu! Noi, atunci, am pârlit-o la fugă. Iar el, zvârr! cu o scurtătură în urma noastră, căci era om
hursuz* şi pâclişit* popa Oşlobanu. Şi din spaima ceea, am fugit noi mai jumătate de sat
înapoi, fără să avem când îi zice popei: „Drele pe podele şi bureţi pe pereţi; câte pene pe
cucoşi, atâţia copii burduhoşi“, cum obicinuiesc a zice plugarii pe la casele ce nu-i primesc.
(...)”
Ion Creangă, Amintiri din copilărie
VA ROG AJUTATI-MA REPEDE CA TREBUIE SA TRIMIT INTR-O ORA
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
In urmatoarele randuri scriitorul aduce un omagiu mamei sale pentru ca ea a fost cea care l –a adus pe lume, l-a hranit inca din prima zi cand a vazut lumina zilei leganandu – l usor si carne din carnea ei a imprumutat.
Intr-o casa plina de copii in care tatal era mai mereu plecat cu treaba, mama este vazuta de autor trebaluind unde toate treburile cadeau pe capul sau.
Cand mama nu mai putea de obosita, copiii atunci gaseau o modalitate de a inveseli casa si sa faca taraboi. Atunci cand tata venea obosit de la padure, copiii ii sareau in spate, dornici de joaca.
Desi ii iubea, mama era intotdeauna serioasa si severa dorind sa-i invete sa respecte pe semenii lor si pe parinti. Ea ii mustra pentru toate nazdravaniile lor. Mama se certa adeseori cu sotul ei pentru ca acesta era mai ingaduitor cu copiii. Peste ani, scriitorul apreciaza luciditatea mamei si opinia tatalui cu privinta la rostul fiecarei fiinte lasate de Dumnezeu pe pamant.
Principala trasatura de stil este UMORUL. Umorul este un mijloc stilistic de a prezenta realitatea, optimismul, voia buna si rasul sanatos.
Umorul la Ion Creanga este de esenta taraneasca. El izvoraste din contrastul dintre esenta si aparenta din care rezulta anumite situatii, din modul de a vorbi a personajelor si chiar din povestea unei situatii.