redacteaza o compunere despre importanta literaturii
Răspunsuri la întrebare
I
După opinia mea în societatea contemporană rolul literaturii este la fel de important ca şi rolul ştiinţei. Literatura (şi aici am în vedere evident numai literatura majoră, valoroasă) reprezintă specificitatea umană în cel mai înalt grad, impulsionează sensibilitatea şi educă prin forţa exemplului particular latura generală de nobleţe şi de sublim a sentimentelor ca act de conştiinţă.
Bineînţeles că societatea contemporană este profund diferenţiată, adeseori sfâşiată de contradicţii, inegală din punctul de vedere al dezvoltării sociale şi deci inegală şi din punctul de vedere al culturii şi receptivităţii la cultură. Literatura (şi subliniez din nou, nu mă refer decât la literatura autentică, iar nu la subprodusele ei), reflectând raporturile individului cu societatea, nu poate fi privită ca un sistem unitar (după cum pot fi privite ştiinţele abstracte care au tendinţa de a descoperi şi descoperă legi), fenomenul literar trebuie înţeles profund diferenţiat, tendinţa literaturii fiind nu aceea de a opta şi a acorda tensiune emoţională legilor, de a reprezenta legile prin sentimente. Aceasta nu înseamnă că literatura nu poate descoperi legi. Ea poate descoperi şi legi noi, şi nu o dată scriitorii au fost precursorii unor descoperiri ştiinţifice, dar sensul principal al literaturii este de a transmite prin sentimente (ca act de conştiinţă) legile naturii şi mai cu seamă legile naturii umane. De aici decurge şi forţa educativă a literaturii, înţelegându-se prin forţă educativă nu transformarea şi modificarea spontană a cititorului, ci stârnirea prin sentimente, în conştiinţa cititorului respectiv, a unei opţiuni mai desluşite către nobleţe şi sublim.
Deci, rolul literaturii în societatea contemporană este de o importanţă covârşitoare.
Atâta timp cât oamenii vor comunica prin vorbire, va exista şi literatură.
Cu cât mijloacele tehnice de comunicare se vor perfecţiona (tiparul, discul, magnetofonul, radioul, cinematografia, televiziunea), şansele de circulaţie ale literaturii sunt sporite. Literatura, în esenţa ei, nu ţine neapărat de cuvântul scris.
II
Viitorul literaturii sunt convins că va coincide cu viitorul omului. Nu împărtăşesc câtuşi de puţin pesimismul panicard al celor care cred că tehnica va desfiinţa interesul faţă de literatură. Dimpotrivă! Nu cred, de asemenea, că literatura va putea fi fabricată de computere. Este adevărat că, cel puţin în principiu, un computer poate să facă un sonet de Shakespeare. Da, dar aceasta cu condiţia să se fişeze opera shakesperiană şi să se programeze în computere structura sonetelor lui Shakespeare. De altfel, computerele şi în ştiinţă au rolul de a soluţiona, iar nu acela de a crea. Cui i-a dat vreodată prin cap şi cine şi-ar putea imagina vreodată că prin crearea unui ceas perfecţionat se poate crea şi timp?
Dar în legătură cu viitorul, în special al poeziei, după opinia mea, mai există şi o altă problemă pe care am s-o expun pe scurt:
Una dintre pricinile pentru care se scrie poezie este şi aceea de a comunica esenţial uman, pentru că poezia este tot ceea ce desparte pe om de orice altceva. Ea este diferenţa specifică, definitorie, între genul minim şi genul proxim.
Tocmai de aceea, poezia, exprimând conţinutul cel mai specific uman cu putinţă, are o înfăţişare nuanţată: naţională. În secolul nostru, poezia diferitelor naţiuni şi naţionalităţi cunoaşte o înflorire fără precedent… De ce? Pentru că nevoia de comunicare esenţială a sporit, pentru că nevoia supravieţuirii individualităţii în cadrul colectivităţilor din ce în ce mai ample a devenit o problemă reală.
Într-o oarecare măsură şi într-un grad din ce în ce mai evident, poezia a început să joace un rol regizabil în comunicarea nu numai în cadrul unei naţiuni, ci şi în relaţiile internaţionale.
Dar în cazul poeziei create de individualităţile unor naţiuni mici sau medii, problema se pune într-un mod deosebit în ceea ce priveşte structura poeziei, decât în cazul naţiunilor a căror limbă este deja un bun internaţional.
De aceea, după opinia mea, de exemplu, în cadrul poeziei româneşti, contemporane, accentul alunecă de pe cuvântul poetic către tensiunea poetică, mai uşor convertibilă într-o limbă de circulaţie internaţională. Această tendinţă de natură meta-lingvistică tinde să considere cuvântul nu ca pe un scop, ci ca pe un mijloc.
Se poate remarca din ce în ce mai accentuat folosirea cuvântului, ca vehicul, deshermetizarea complexului lingvistic şi mutarea rafinamentului de frază, către rafinamentul de tensiune a sentimentelor.
Poezia fără cuvinte, desigur, nu se poate scrie, iar un meta-lingvism total, desigur, ar duce la o poezie telepatică.