Rezumat Aventurile lui Habarnam de Nikolai Nosov Urgent dau coroană pls!
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Cândva, trăiau niște pitici, mici cât niște castraveciori. În orașul lor, numit Orașul Florilor, casele erau înconjurate de flori și străzile purtau tot nume de flori: strada Clopoțeilor, aleea Romanițelor și altele asemenea. Chiar și râul care trecea prin oraș avea nume de plantă, se numea râul Castraveților. Dincolo de râu se afla o pădure, în care piticii culegeau poame, ciuperci și alune.
Piticii erau băieți și fetițe. Băieții purtau fie pantaloni lungi și largi, fie pantaloni scurți, cu bretele. Fiindcă nu aveau răbdare să se pieptene, ei își tundeau scurt părul. Fetițele purtau rochițe viu colorate și își lăsau părul lung. Le plăcea să își facă pieptănături frumoase și să își lege în păr panglicuțe sau fundițe.
Fetițele și băieții nu se prea înțelegeau. Unii băieți le spuneau fetelor vorbe urâte sau le trăgeau de păr. Atunci, fetițele se fereau de toți băieții, fiindcă nu puteau ști care este bun și care este rău. Din cauza asta, băieții le porecliseră ”încrezutele”, dar și ele îi numeau ”bătăușii”.
Într-o căsuță de pe strada Clopoțeilor locuiau șaisprezece băiețași. În fruntea lor era Știetot, numit așa pentru că știa foarte multe lucruri, aflate din numeroasele cărți pe care le citise. El se îmbrăca întotdeauna cu haine negre, iar când își punea ochelarii ca să citească semăna leit cu un profesor.
Căsuța îi mai adăpostea pe doctorul Pilulă și pe mecanicul Șurubel și ajutorul său Piuliță. De asemenea, locuiau cu ei Sirop, vestit că îi plăcea siropul cu sifon, vânătorul Glonț cu cățelușul Bulka, pictorul Tubuleț și cântărețul Guslă, apoi Grăbilă, Bombănilă, Tăcutul, Gogoașă, Pierdetot și doi frați: Dacă și Cică. Stătea cu ei și Habarnam, cel mai cunoscut dintre toți, fiindcă nu știa absolut nimic.
Habarnam purta pantaloni galbeni și cămașă portocalie, cravată verde și pălărie albastră. El umbla toată ziua prin oraș, scornind tot felul de minciuni sau necăjindu-le pe fetițe. De obicei umbla cu prietenul său Bătăușul, de pe strada Margaretelor. Flecăreau ore întregi și se certau și se împăcau de douăzeci de ori pe zi.
Într-o zi, Habarnam se plimba în afara orașului când un bondar îl izbi în ceafă și îl trânti la pământ. Bondarul zbură imediat și băiețelul nu văzu cine îl trântise. Se uită de jur împrejur, nu era nimeni. Se uită în sus, era doar soarele pe cer. Își închipui că se rupsese o bucățică din soare și îl lovise.
Pe drumul spre casă, Habarnam se întâlni cu Ciobdesticlă, cunoscut drept mare astronom, Îi povesti cum căzuse o bucățică din soare și îl lovise. Ciobdesticlă râse cu poftă și îi spuse că așa ceva nu se poate. Soarele este uriaș, iar o bucățică din el ar fi distrus tot orașul și împrejurimile.
Habarnam plecă mai departe și le spuse celor întâlniți în drum că soarele este uriaș, că s-a desprins o bucată din el și se îndreaptă chiar spre orașul lor. Ba încă își mai și întări spusele, afirmând că i-a spus Ciobdesticlă, care văzuse totul prin telescop.
Alarmați, ieșiră toți afară și atâta se uitară la soare încât li se păru că îi lipsește o bucată. Începură să își strângă lucrurile. Tubuleț își luă culorile și pensulele, Guslă – instrumentele muzicale, doctorul Pilulă căuta de zor trusa de prim-ajutor, iar Gogoașă își luase umbrela.
Noroc că sosi Știetot care îi liniști spunându-le că este o scorneală a lui Habarnam. Întrebându-l pe Ciobdesticlă se lămuriră și mai bine că Habarnam născocise totul. Râseră cât putură de el, mirându-se că l-au crezut. Chiar și năzdrăvanul se mira, fiindcă și el crezuse în născocirea lui.