Scrie o compunere narativa,plecand de launul dintre proverbele din exercitiul de mai sus.
Proverbele sunt: omul intelept face ce poate nu ce vrea, omul invatat dar nepatit e ca pusca fara praf, omul invatat o palma de loc n-are,dar si lumea toata,tara lui, omul e ca vremea,cand vesela cand tulburata.
Urgent va rog, ofer 54 de puncte:) PLS MUUUUUULT!!!!!!!!!!!!!!!
Răspunsuri la întrebare
Era odata un om batran ce avea trei copii frumosi,o nevasta frumoasa ca raza soarelui,avere...carte....tot ce-ti inchipuiai.Acest om avea un frate mai mic ce nu avea norocul sau,nu avea decat o nevasta bolnava...si o casa taraneasca veche in capatul ulitei.
Omul nostru norocos,om bun fiind avea obiceiul de-ai tine predica fratelui sau cu scopul de-al ajuta.Mergea zilnic la el si ii zicea aceasi replica de fiecare data:
,,Hai ma frate,nu te mai tot planje ca te-ajuta Dumnezeu numai sa depui si matale mai mult efort."
Si tot asa zile intregi...saptamani...ani...pana intr-o zi cand totul s-a schimbat.Era Duminica,zi sfanta si omul nostru,carturar bogat mergea la biserica,mai mult sa-si expuna vestimentatia decat sa se roaje.Si uite-asa tine popa satului o predica in care zice:,,V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am
biruit lumea."Sta omul nostru drag pe ganduri...se gandeste...se razgandeste...analizeaza...si-si zice:,,Ma,de gura-s bun si io si stiu a judeca pe frati-mio si a-l procopsi cu invataturile mele omenesti dara de o iau dupa vorba preotului...imi fac o alta idee.Ia sa ma pui io in locul lui frati-mio si sa vad si io cum e sa ai acasa nevasta bolnava si sa nu ai ce manca.Nu e usor,vorbele mele de carturar sunt precum pusca fara praf,degeaba am eu vorbe marete de nu le stiu zice pe cele ce-si au rostul."
Si merge omul nostr'acasa la frati-so si-si cere scuze pentru comportamentul sau,dupa care ii zise zu lacrimi in ochi:
,,Frate!Avem acelasi sange,aceiasi parinti si noroc...ia sa-mi impart io norocul cu matale si sa traim impreuna,sa te muti la noi pan' ti construi o casa".
Si asa facura,saracul se muta la bogat,bogatul isi imparti averea cu saracul si traira fericiti amandoi ajutand astfel si pe alti saraci.
Morala:invatatura degeaba o ai si i-o arati altuia daca nu stii ce simte si vrea acel cineva.Sa luam un caz mai concret,e usor sa judeci pe altii ca nu fac asa si asa dar daca tu ai fi in locul lui...ce ai fi facut?Poate nu ai fi facut nici atata ce a facut cel cu pricina,poate ai fi facut mai mult....nu se stie.
,, Omul învăţat, dar nepăţit e ca puşca fără praf.”
Zi frumoasă de iarnă, cu omăt mare cât casa şi-amintiri aşezate-n cutiuţă: ,, iertare şi neuitare”. De-aici, răsare în paşi vii o altă zi din anotimp îmbrăcat în soare şi geană de cer curat: e vară, vară!
Răcoarea umplea zările şi o copiliţă, în paşi goi, cobora cerdacul pe iarba prospătă de rouă. Privea seninul şi soarele o mângâia. Era bine aici.Ce bine era …
Cu-alint soarele-i era şi-acolo, departe, departe în clasa mare, aflată-n banca întâi de la fereastră. Vocea-i era vie şi sufletul strâns.
Printre bănci trecea doamna învăţătoare cu nume de poveste: ,, Lupu” şi plină de-nvăţătură ochi era.
Copila mereu răspundea mângâiată de soare, dar vreo doi colegi deloc.
Doamna-om cu învăţătură-nu credea la cel neputincios şi rece devenea şi crudă şi … copila un lup vedea ...
Arătătorul semăna cu o puşcă pe care praful nu se aşeza defel.
Paşii copilei au trecut ierni şi veri, toamne şi primăveri în gând de-a-se-mplini în om cu-nvăţătură. Ea trăise şi putinţa, şi neputinţa. Înţelesese că unii sunt mai neputincioşi, alţii mai zdraveni, iar altora taina învăţăturii pe veci străină le va fi.
Şi doamna ei, în nume de poveste, n-a reuşit a cuprinde nevolnicia celor mici şi grei.
Din ieri în azi, în zi de iarnă, întors e pasul mângâiat de soare … copila-i mare …
Şi-o dăscăliţă, pleacă-n pas de pace. O căndeluţă lasă în gând curat: ,, Sărut mâna, doamna învăţătoare!”
Fulgii coboară lin şi-o-mpresoară … departe, ea aude sunet greu: e armă şi e fiară, dar prafu-i aşezat în cuţiuţa cu: ,, iertare şi neuitare”.