Scrie un basm despre o povestire cu un personaj in care este vorba de noroc care are loc la școală.
URGENT dau coroana.
Minim 150 cuvinte foarte Urgent
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
A urmat școala din Reteag, două clase ale Gimnaziului din Năsăud (1864-1867), apoi cursurile Preparandiei (Școlii Normale) din Gherla și Deva (1870-1871). În 1873 și-a terminat studiile și a început activitatea de învățător.
Timp de douăzeci de ani a activat ca învățător în localități din mai multe districte și comitate ale Transilvaniei (1873-1892), fiind preocupat în același timp și de culegerea folclorului din aceste zone. Astfel, ca învățător a profesat mai întâi la Orlat, lângă Sibiu, apoi în 1875 a fost învățător la Vîlcelele-Rele din Hunedoara, iar un an mai târziu a funcționat la Baru-Mare din aceeași regiune. În anul 1878 se transferă la Lisa din Făgăraș, iar în 1879 ajunge la Porțile de Fier, la "școala confesională" din Bouțaru.[1] Peste câțiva ani, în 1881, se găsește la Școala confesională din Bucium-Șasa, județul Alba, unde profesează până în 1884, când se transferă în comuna Sîncel, din apropierea Blajului. În 1886 se mută la Rodna din județul Bistrița-Năsăud, unde va rămâne până în anul 1892, când s-a pensionat din cauză de boală.
În 1878 publica în revista lui Iosif Vulcan „Șezătoarea. Foaia poporului român” (Siedietórea. Fóia poporului românu), povestea ˝Fata mulțumitoare˝, – o încercare de versificare a poveștii ˝Toarceți fete, c-a murit Baba Cloanța˝, pe care o va introduce în volumul „Povești ardelenești din popor adunate”, partea 1 ( editat în cinci părți), 1888, ce a cunoscut o deosebită popularitate. Vasile Alecsandri îi scria, de la Paris, că le-a citit „cu multă plăcere”, îndemnându-l să continue „prețioasa culegere și publicare, menită a ocupa un loc însemnat în tezaurul literaturii populare, îndeplinind astfel una din cele mai folositoare misiuni ale unui om care își iubește neamul”.
A mai editat culegerile de folclor: „Inimioara - adecă Floarea poeziei naționale din cei mai buni scriitori români pentru uzul tinerimii române” (1885, ed. a 2-a în 1907), ˝Trandafiri și Viorele˝ (1886, ed. a 4-a în 1912), „Chiuituri de care strigă flăcăii la joc, Opșaguri, cât pilite, cât cioplite și la lume împărțite” (1887), „Starostele sau datinile de la nunțile românilor ardeleni” (1891), „Povești din popor” (1895, editat sub auspiciile ASTREI și premiat de Asociație), „Bocete” (1897), „Românul în sat și la oaste, apreciat din cântecele lui poporale” și „Pântea Viteazul: tradițiuni, legende și schițe istorice” (1898), „Zidirea lumii. Adam și Eva. Originea Sfintei Cruci și cele 12 Vineri: după tradiții poporale și manuscrise vechi” (1901, ed. a 9-a în 1915), „De la moară: povești și snoave” (1903) etc., volumele de proză „Nuvele și schițe” (2 vol. 1898-1899), „Pilde și sfaturi pentru popor” (1900), „Nuvele” (1901), cât și o „Carte de cetire pentru anii din urmă ai școalelor normale, școalele de repetițiune, cursurile de adulți și pentru poporul nostru” (1892), un curs practic despre pomicultură (1889, 1904).
A predat Academiei Române 21 de volume în manuscris, o comisie urmând să trieze materialul în vederea publicării, dar cea mai mare parte va ramâne inedită.
A fost redactor la publicațiile: „Cărțile săteanului român” (Blaj, 1886), „Dreptatea” (Timișoara, 1893-1894), „Deșteptarea” (Cernăuți, 1897) „Revista ilustrată” (Reteag, Șoimuș, 1898-1899), „Tribuna” și „Foaia poporului” (Sibiu, 1899-1901), „Gazeta de duminecă” (Șimleu, 1904-1905), tipărind și o parte din textele sale folclorice.