Question

scrie un eseu in care sa folosesti fenomenele si marimile fizice

Answer 1

Proprietăţile măsurabile ale corpurilor sau proceselor fizice se numesc mărimi fizice. Măsurarea unei mărimi fizice este procesul prin care îi atribuim o valoare numerică după ce am comparat-o cu o mărime de referinţă de aceeaşi natură, aleasă drept unitate de măsură. Astfel, orice mărime fizică se exprimă prin produsul dintre valoarea sa numerică şi unitatea de măsură. De exemplu, masa unui corp este de 70 kg. Trebuie însă amintit că anumite proprietăţi fizice, ca forma sau culoarea, nu sunt mărimi fizice deoarece nu există posibilitatea ordonării elementelor ce compun aceste clase de proprietăţi. Exemple de mărimi fizice sunt: forţa, timpul, viteza, temperatura, intensitatea curentului electric, sarcina electrică, tensiunea electrica, tensiunea mecanică etc. În principiu, pentru fiecare mărime fizică se poate alege o unitate de măsură proprie arbitrară, dar în acest caz formulele fizice ar conţine coeficienţi numerici paraziţi, dependenţi de unităţile folosite. Astfel, din necesitatea practică de a elimina coeficienţii paraziţi din cele mai importante şi frecvente legi, s-a adoptat un sistem coerent de unităţi, construit dintr-un număr mic de mărimi numite fundamentale. Celelalte mărimi şi unităţi, legate de cele fundamentale prin legi ale fizicii, se numesc mărimi şi unităţi derivate. Împărţirea este relativă. În plus faţă de această clasificare există şi un număr redus de mărimi suplimentare.

Mărimile derivate sunt acele mărimi ale căror definiţii se bazează pe mărimile fizice fundamentale.

Mărimile fundamentale nu pot fi definite cu ajutorul altor mărimi fizice. Numărul mărimilor considerate fundamentale este egal cu numărul minim necesar pentru a da o descriere completă a tuturor mărimilor din fizică. Regula pentru măsurarea unei mărimi fundamentale ţine loc de definiţie şi o astfel de regulă se numeşte definiţie operaţională. Acest tip de definiţie constă din două etape:

- alegerea unui etalon;

- stabilirea procedeului de comparare a etalonului cu mărimea care trebuie măsurată, astfel încât să fie determinate un număr şi o unitate de măsură.

De exemplu, să presupunem că am ales etalonul de lungime sub forma unei bare a cărei lungime o definim ca fiind un metru. Dacă prin compararea directă a acestei bare cu o a doua bară rezultă că cea de a doua bară este de 3 ori mai lungă decât etalonul, spunem că bara a doua are o lungime de 3m.

În practică, majoritatea mărimilor nu pot fi măsurate prin comparaţie directă cu un etalon primar. De obicei este necesară o determinare indirectă, folosind procedee mai complicate.

De exemplu, să presupunem că vrem să cunoaştem distanţa de la Pământ la Lună (a cărei valoare medie, considerată în prezent, este ). O cale indirectă de a determina această distanţă ar fi să trimitem un semnal radar de la o staţie de pe Pământ în direcţia Lunii. Semnalul va fi reflectat de suprafaţa Lunii şi se va întoarce pe Pământ, fiind captat de aceeaşi staţie. Dacă se măsoară intervalul de timp între momentul emisiei semnalului şi momentul recepţiei sale şi dacă se cunoaşte viteza semnalului, atunci distanţa căutată (presupusă invariabilă în decursul propagării semnalului) poate fi obţinută ca produsul între viteză şi jumătatea intervalului de timp măsurat. Acest experiment este valabil dacă viteza semnalului este constantă şi dacă semnalul se propagă în linie dreaptă. Etalonul de lungime intervine în experienţa auxiliară necesară pentru determinarea vitezei semnalului.