Scrie un rezumat la Gândăcelul de Emil Gârleanu. Vă rog repede. Trebuie să trimit până la 19:30
Dau 50 de puncte.
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Într-o bună zi, gândăcelul apăru pe lume, fără să-și dea seama cum. Se întrebase multă vreme cum răsărise el și al cui era, dar nu găsise niciun răspuns.
O vreme, micuțul ocolise cu piciorușele lui subțirele frunzulița care îl adăpostise. Până la urmă, ieși din umbră drept în lumina soarelui. Rămase pe loc, orbit de strălucirea acestei lumini. După un timp, îndrăzni să privească în sus și descoperi albastrul nesfârșit al cerului. Din mijlocul lui, soarele, un bulgăre de aur ce părea că arde împrăștia raze de jur-împrejur.
Privindu-se, gândăcelul rămase uimit. Și piciorușele lui și trupușorul păreau să fie îmbrăcate în aur strălucitor. Se
întrebă în prima clipă dacă nu cumva el era o fărâmiță din bulgărul de pe cer. Cum părea că și țărâna din jurul lui primește lumină de la trupul său, gândăcelul fu sigur că așa era.
Socoti că ar trebui să se întoarcă acolo sus, de unde venise. Privi în jur și zări tulpina unui crin înalt. Floarea din vârful ei părea că se deschide chiar sub bulgărul de aur. Gândăcelul își făcu planul să se suie pe tulpină și să urce fără oprire până în vârf. De acolo, va sări pe bulgărul de aur din care credea el că se desprinsese.
Gândăcelul urcă și coborî un grăunte de piatră mare cât un munte. Ajuns la tulpina crinului, încercă să urce pe ea, dar alunecă de câteva ori și căzu în țărână. Se ridică atunci pe piciorușele din spate și își făcu cruce cu cele din față, cum e datina din străbuni. Urcă apoi, folosindu-se de multele adâncituri și ridicături de pe tulpină.
Merse voinicul o vreme fără a privi în jur. La un moment dat privi în jos și îl apucă amețeala de sus ce ajunsese. Privi apoi în sus și îl cuprinse dezamăgirea, căci nu făcuse nici un sfert din drum. Obosit, merse mai departe, către o frunzuliță unde plănuia să se odihnească.
Ajuns pe frunzuliță, gândăcelul observă că soarele trecuse de amiază. Mai privi o dată în susul tulpinii și înțelese că mai avea mult de urcat, zile în șir, poate chiar săptămâni sau luni. Oricât de hotărât era, nu putu să își rețină un oftat, căci mai avea tare mult de suit.