Scrie un text cu titlul prima mea amintire cu mama
Răspunsuri la întrebare
Prima mea amintire cu mama
Prima mea amintire cu mama nu cred ca pot sa o rezum la o amintire concreta, caci eu am inceput sa exist in prezenta ei, iar cand am crescut suficient de mult incat sa tin minte amintiri, mama era acolo dintotdeauna. Nu pot concepe un trecut fara ea, o prima amintire cu ea ca si cum ar fi aparut dintr-odata in viata mea, cand de fapt eu am aparut in a ei. Mama, prin felul ei de a fi, prin caldura pe care mi-o da si dragostea infinita pe care mi-o poarta, a devenit incontestabil stalpul existentei mele, motivul pentru care exist si busola mea in cautarea binelui. Primele amintiri cu mama sunt de fapt momentele cand am inceput sa inteleg pe deplin importanta acestei fiinte, cand zambetele ei, surasul cristalin, privirea calda mi-au penetrat adanc mintea si au reusit sa dea un start memoriei mele de copil. Oricum, o amintire imi apare involuntar si periodic in memorie si cred ca reprezinta una dintre caramizile perceptiei mele legate de viata. Eram mic(a) si ma jucam cu o fetita in parc, ne oprisem acolo de la gradinita. Pe o banca alaturata statea mama si ne urmarea atenta fiecare miscare. La un moment dat, am decis sa facem un concurs de recitat poezii in fata ei, iar ea trebuia sa-l declare castigator pe cel care recita cel mai bine. Anuntul mamei ca fata a castigat si ca eu am pierdut m-a demoralizat complet. Am inceput sa plang si simteam ca nu mai are niciun rost sa ma duc la gradinita si sa invat poezii. Iar mama cu calmul ei fara margini si blandetea ei nemasurata mi-a explicat in cuvinte dulci ca in viata este necesar sa pierzi ca sa castigi, ca fiecare are rostul lui si ca nu trebuie sa renuntam niciodata sa credem ca vom inzbandi sau sa speram ca totul va fi bine daca punem pasiune in ceea ce facem. Atunci nu am inteles cuvintele si am continuat sa plang pentru ca am pierdut, acum le inteleg si continui sa pierd, dar cu zambetul pe buze.