Question

Singur pe lume Capitolele 14 si 15 povestirea separata si pe scurt

Answer 1

Capitolul 14 - Zăpadă și lupi
Porniră din nou la drum, Rémi împreună cu stăpânul său și animalele. O bună bucată de drum Rémi speră să revadă vasul Lebăda, dar, părăsind Lyonul și îndreptându-se spre Dijon, orice speranță, de a-i revedea pe Arthur și d-na Miligan, se spulberă.
Își continuară drumul în ciuda vremii nefavorabile: se apropia ninsoarea.
Au mers o perioadă sperând că ninsoarea nu-i va ajunge, dar s-a întâmplat tocmai când traversau o pădure imensă. Drumul era anevoios, vântul și zăpada neiertătoare, iar despre vreun adăpost nici nu se putea pune problema. După mulți km parcurși, Vitalis îi arătă lui Rémi o colibă unde, fără a avea încotro, se opresc și se adăpostesc. Era un adăpost în mijlocul pădurii, construit din crengi uscate, cu o bancă de pământ și bolovani pe post de scaune sau perne. Aici au rămas împreună cu animalele cărora Vitalis le împărți și ultima pâine pe care o avea - au mâncat împreună la cină jumătate de pâine, apoi a doua la micul dejun a doua zi. Cei doi, Rémi și Vitalis se ocupau de focul făcut în colibă și dormeau cu schimbul. Când veni rândul lui Rémi să întrețină focul, adormi și trezindu-se când deja focul era stins, iar Capi, unul dintre câini lătra. Din păcate, dispărură Zebrino și Dolce. Când s-au ivit zorile au văzut dezastrul: urmele din jurul colibei lăsau să se vadă fără tăgadă că lupii fuseseră cei care omorâseră câinii și îi luară pentru a-i devora.
Nenorocirea nu venise singură: Suflețel, maimuțica, era de negăsit.După îndelungi căutări o văzură suită într-un stejar. Rémi se suie în copac pentru a o salva, iar ea era înghețată. Situația era gravă: maimuțica putea să nu reziste frigilui, așa că Vitalis se hotărâ să plece în căutarea unui sat.
Înainte de plecare, Rémi îl văzu pe stăpânul său stând trist, cu capul în mâini și îi păru extrem de rău că din cauza lui se stinse focul, lupii nu au mai stat la distanță, câinii au ieșit să îi apere pe cei doi, iar Suflețel se expusese frigului speriat de zgomotul făcut de lipta dintre lupi și câini.
Capitolul 15 - Domnul Suflețel

Odată cu răsăritul soarelui, Vitalis, îngrijorat de starea maimuței, luă decizia să pornească spre primul sat. Plecând, Vitalis fu recunoscător "hanului", cu toate că era convins că au plătit din plin "ospitalitatea".În scurt timp au ajuns la drum unde au întâlnit o sanie trasă de cai, iar cel care mâna caii le spuse că mai au vreo oră de mers până în sat.
Tot drumul biata maimuță tremura, în pătură, băgată în sânul lui Vitalis.
Intrând în sat, spre deosebire de situațiile din trecut, nu se opriră la una din locațiile modeste unde nu ar fi plătit foarte mult. Se opriră la un han care arăta bine și Vitalis ceru o cameră. Apoi îl trimise pe Rémi la culcare și îi spuse să încălzească patul sub plapumă, apoi i-l puse pe suflețel în brațe.
Chiar dacă se încălzise, maimuța nu se simțea bine și părea că simte că nu se va face bine. Întindea lăbuța spre cei doi și, astfel află și Rémi că în trecut, până să facă și el parte din trupă, Suflețel trecu printr-o aprindere la plămâni, ocazie cu care i se luă sânge din braț și se făcu bine. Acest gest le dădea de înțeles că dorește să se facă bine, ca data trecută.
Vitalis pleacă după doctor, revine cu acesta și, văzându-l pe Rémi roșu la față, puse diagnosticul - congestie. Vitalis, nu îi spuse doctorului cine este pacientul, de teamă că acesta nu s-ar mai deplasa.
Rémi ridică plapuma și astfel maimuța a a fost văzută de medic.
Acesta era deranjat, reproșând că fusese adus pe o astfel de vreme pentru o maimuță, dar Vitalis îl convinse ca este o maimuță specială, "de geniu". Văzând cum întinde brațul, impresionat, se înduplecă medicul și începu să îl trateze.
Boala își urma cursul, spre pneumonie.
Într-o dimineață, după ce hangiul ceru plata, rămăseseră fără bani și singura soluție era un spectacol, dar fără doi dintre câini și fără Suflețel care era bolnav, era aproape imposibil. Cu toate astea, Vitalis găsi pe post de sală o șură a unei gospodării. Suflețel le dădu de înțeles că vrea și el să joace dar asta ar fi însemnat condamnarea sa la moarte. Sosise ora de plecare, iar Suflețel rămase în cameră, la căldură, plângând.
Spectacolul a fost un succes dar câștigul departe de a acoperi nevoia. Vitalis începu să cânte iar aceasta avu succes. Rémi impresionat, plângea și printre lacrimi văzu o doamnă care părea a nu fi doar o localnică, ci o femeie bogată, însoțită de un copil. Doamna îi spuse lui Rémi că dorește să-i vorbeascâ stăpànului său. Vitalis, la început nu a dorit să-i vorbeasca, apoi, foarte distant a purtat o conversație dar care nu i-a făcut plăcere acestuia. Doamna puse pe tava lui Capi un ban de aur. Se grăbiseră să plece spre Suflețel dar, acesta, după ce se acoperi cu uniforma sa de spectacol, murise.