Limba română, întrebare adresată de andreiacatan, 9 ani în urmă

Sintetizati raspunsurile dvs. la sarcinile de la rubricile ,,Cuvintele textului ", ,,Semnele textului" "Sensurile textului" intr-un eseu ,de cel mult de 2 pagini intitulat ,,Faptura mamei " - soapta de dragoste si oda solema pentru mama .

Răspunsuri la întrebare

Răspuns de gritcancristian
61
Făptura mamei – șoaptă de dragoste și odă solemnă pentru mamă   Poezia „Făptura mamei” de Grigore Vieru are un sens profund și cred că tuturor care au citit-o macar odata, le-a placut și i-au facut să înțeleagă cît de importanta este mama. „Făptura”, în text, este comparată cu o ființă, cu o înfățișare a mamei. În text există și opoziții semantice: cer-pămînt (indică ca mama este o „combinație” dintre sfînt și ființă terestră); teamă-fericire (mama mereu este fericită de reușitele copiilor ei); iarbă-steauă (echivalent cu prima). Dacă ați citit poezia, ați văzut că, în primul vers, este omis un verb (verbul „este”), asta face adjectivul „ușoară” să pară mai metaforic. În text este și adresare directă de către autor: maică, ai putea, să mergi, ești, te etc.   Imaginea plastică predominantă în text este chipul mamei (stînd între cer și pămînt). Semințele, pe care „merge” mama, simbolizează: hrana cu care ne hrănește mama; urmașii de care are grijă; razele de lumină care ne luminează calea; ideile bune pe care mereu ni le dă mama; credința în bine și frumos cu care ne deprinde; neamul prin care ne unește; izvorul, ca simbol al începutului. Textul, astfel mai conține și figuri de stil, precum: metafora (între cer și pămînt), personificarea (iarba știe/steaua știe) și altele. Paralelismul format de versurile „Iarba știe cum te cheamă/ Steaua știe ce gîndești” înseamnă ă noi toți(iarba) știm ce este mama, dar doar sfinții știu cît efort depune ea ca să ne îngrijească. Principalele două mărci lirice ale textului sunt: autorul își exprimă direct sentimentele; prezența mărcilor lexicogramaticale ale subiectivității.   În text, mama este descrisă ca o figură intermediară între pămînteni și divinitate, între omenesc și sacru. Asta o putem dovedi prin următoarele expresii: ușoară; c-ai putea să mergi călcînd/pe semințele ce zboară. Dacă ați mai observat, în poezie mai este prezentă și o formă verbală ce sugerează o posibilitate: c-ai putea (să mergi călcînd/pe semințele ce zboară/între ceruri și pămînt). „În priviri c-un fel de teamă/fericită totuși ești”, este o valoare semantică care indică îngrijorarea mamei de faptul cum îi va fi primit fiul. În text există și o opoziție cer-pămînt, care este reluată din prima strofă, în ultima: cer-pămînt / steaua-iarba ; unde cerul și steaua simnifică viața și lumina, iar pămîntul și iarba – nașterea, creșterea și regenerarea. Eu cred că poezia este simplă, dar în același timp și cu foarte multe idei și sensuri, este foarte originală, metaforică, patetistă, iar poetul a fost foarte ingenios, fantezist și a avut idei noi nemaiauzite.   Mie mi-a plăcut foarte mult această poezie, iar poetul ei, Grigore Vieru, după părerea mea este cel mai bun, deștept și creativ poet.
Alte întrebări interesante