Stie cineva fragmentul ,,Sâmbata ,20 iunie 1942
Răspunsuri la întrebare
"SÂMBĂTĂ, 20 IUNIE 1942",
de Anne Frank
- Întâmplarea, adică pagina din jurnal a fost scrisă pe 20 iunie 1942.
- Cea mai tristă parte mi se păre a fi cea în care evreii din timpul celui de al doilea lea război mondial nu aveau voie să facă prea multe în viața de zi cu zi, așa cum se vede în acest paragraf:
"evreii n-au voie să frecventeze teatrele, cinematografele și alte locuri de divertisment; evreii n-au voie să meargă la piscină și nici pe terenurile de tenis, de hochei ori pe alte terenuri de sport; evreii n-au voie să practice canotajul; evreii n-au voie să practice nici un sport în spaţiul public; după ora opt seara, evreii nu mai au voie să stea în propria grădină și nici la cunoștinţe de-ale lor; evreii n-au voie să meargă acasă la creștini".
Acest paragraf mi se pare foarte trist pentru că seamănă cu ceea ce se întâmplă acum în lume pe acest timp de pandemie.
- Autoarea este Anne Frank.
- Autoarea, conform Wikipedia este:
"Annelies Marie „Anne” Frank a fost o fată evreică germană, care și-a pierdut cetățenia germană în exilul olandez și care a căzut victimă genocidului nazist din cel de-al Doilea Război Mondial."
Explicație
"SÂMBĂTĂ, 20 IUNIE 1942",
de Anne Frank
"Pentru cineva ca mine, a ține un jurnal e o senzaţie foarte stranie. Nu numai că n-am mai scris niciodată, dar cred că mai târziu nici eu, nici altcineva nu va fi interesat de efuziunile unei școlăriţe de treisprezece ani.
Dar de fapt nu asta contează, am chef să scriu și, mai mult decât atât, să mă destăinui odată ca lumea și pe de-a-ntregul în privinţa a tot felul de lucruri.
Da, într-adevăr, hârtia este răbdătoare și, cum n-am intenţia să dau vreodată cuiva să citească acest caiet cartonat care poartă numele pompos de „jurnal“, afară de cazul că o să-mi fac cândva în viaţă un prieten sau o prietenă care să devină Prietenul sau Prietena mea, probabil că n-o să-i pese nimănui.....
Viaţa ne-a fost marcată de momente tensionate ușor de imaginat, căci rudele noastre rămase în Germania n-au fost ferite de legile lui Hitler privitoare la evrei.
După pogromurile din 1938, cei doi unchi ai mei, fraţii mamei, au fugit și au ajuns teferi în America de Nord, iar bunica a venit la noi. Avea atunci șaptezeci și trei de ani.
Începând din mai 1940, s-a terminat cu vremurile bune: mai întâi războiul, apoi capitularea, intrarea nemţilor, când pentru noi, evreii, au început nenorocirile.
Legile antievreiești au venit una după alta și libertatea ni s-a restrâns foarte tare.
Evreii trebuie să poarte o stea galbenă; evreii trebuie să-și predea bicicletele; evreii n-au voie să meargă cu tramvaiul; evreii n-au voie să circule cu nici o mașină, nici măcar cu una particulară; evreii nu-și pot face cumpărăturile decât între orele 15.00 și 17.00; evreii nu pot merge decât la un frizer evreu; evreii n-au voie să iasă pe stradă între orele 20.00 și 6.00; evreii n-au voie să frecventeze teatrele, cinematografele și alte locuri de divertisment; evreii n-au voie să meargă la piscină și nici pe terenurile de tenis, de hochei ori pe alte terenuri de sport; evreii n-au voie să practice canotajul; evreii n-au voie să practice nici un sport în spaţiul public; după ora opt seara, evreii nu au voie să stea în propria grădină și nici la cunoștinţe de-ale lor; evreii n-au voie să meargă acasă la creștini; evreii trebuie să meargă la școli evreiești: și așa mai departe. Așa ne-am dus traiul de pe o zi pe alta, fiindu-ne interzis să facem ba una, ba alta. Jacque îmi spune mereu: „Nu mai îndrăznesc să fac nimic, căci mi-e teamă să nu fie interzis.“
În vara lui 1941 bunica s-a îmbolnăvit grav. A trebuit să fie operată și de aniversarea mea nu s-a ales mare lucru.
La fel s-a întâmplat și în vara lui 1940, când războiul tocmai se terminase în Ţările de Jos. Bunica a murit în ianuarie 1942. Nimeni nu știe cât mă gândesc la ea și cât o mai iubesc încă. Anul ăsta, în 1942, mi-am sărbătorit ziua de naștere ca să le recuperez pe cele care s-au pierdut, iar lumânarea bunicii a fost aprinsă și ea.
Pentru noi patru lucrurile stau încă bine, și uite-așa am ajuns la data de astăzi, a inaugurării festive a jurnalului meu, 20 iunie 1942."