Studiu de caz pentru Mihai Eminescu
Răspunsuri la întrebare
Exemplele de piese lirice subiacente vizionarismului mitic sunt numeroase la Eminescu. Le vom trata, precum am procedat deja şi precum vom proceda în cazul celorlalţi poeţi, în ordine cronologică. Această sistemă ne va facilita observarea unei evoluţii în cadrul mai larg al vizionarismului, mai ales că unele teme sunt recurente. Opinăm că incidenţa multiplă a viziunilor ne ajută să radiografiem poezia eminesciană în ansamblu.
Dacă lăsăm la o parte poezia La Heliade (1867), discursivă şi construită după un şablon, primele sugestii vizionare le întâlnim în tabloul dramatic Mureşanu (1869). Imaginile îşi păstrează prospeţimea, chiar dacă ar putea intra, la rigoare, sub specia idilicului, cu menţiunea expresă a lui Virgil Nemoianu: „pe lângă episodul pur descriptiv, există o multitudine de elemente ce pot participa la constituirea modelului idilic (în special implicaţiile psihologice nevăzute (subl. în text)“. Cadrul expus viziunii nu este lipsit de o anumită convenţionalitate romantică (în fond, cod hermeneutic): „O, munţii cu-a lor frunte gândindă-n nouri creţi,/ Când se-ncunun cu raze, ai zilei sunt profeţi,/ Şi capete de geniu când ard, când se inspiră,/ Arderea lor arată la lumea ce-i admiră/ Că ziua e aproape… [...]“. Profetismul este fundamentat, aici, oniric, nu raţional, cum se întâmplă în cazul lui Heliade Rădulescu. Apare aceeaşi idee a poetului capabil de mantike (gr. divinaţie), bazată pe mania sau pe enthousiasmos.