Question

sunt clasa a sasea si am nevoie urgent sa scriu in maxim 20 -30 randuri sa argumentez ca poezia creion de tudor arghezi  apartine genului liric !                                                                                                  multumesc am nevoie urrrgggeeeennnt !

Answer 1

• Tudor Arghezi a parcurs o traiectorie literară originală, fiind creatorul unor specii literare noi.• Poezia sugerează prin titlu un desen gingaş, suav, schiţând trăsăturile generale ale persoanei iubite.• Este operă lirică, deoarece:- lipsesc naraţiunea, naratorul, acţiunea şi personajele, fiind prezente descrierea şi confesiunea lirică;- este prezent eul liric care îşi exprimă direct senti­mentele deosebit de intense;- eul liric oscilează între dorinţa (setea) de dragoste şi nehotărâre, în final apărând şi atitudinea de respingere;- se remarcă limbajul poetic prin care se realizează imagini artistice preponderent vizuale;- aceste imagini sunt realizate prin diferite procedee artis­tice;- este scrisă în versuri a căror muzicalitate sporeşte liris­mul textului.• Această poezie are toate notele caracteristice unei opere lirice. Tratarea subiectului Tudor Arghezi a parcurs o traiectorie literară originală şi singulară, fiind autorul unei opere literare impresionante ca volum, diversitate şi originalitate, dar şi creatorul unor specii li­terare noi, ca „tableta” şi „biletul”. Alături de acestea, fără a fi specii literare noi, un loc aparte îl ocupă Creioanele, care sunt nişte idile, foarte apropiate de unele creaţii lirice eminesciene. Prin titlu, poezia aceasta sugerează un desen gingaş, suav realizat în creion, schiţând trăsăturile generale ale persoanei iubite. Poezia Creion este o creaţie lirică întrucât lipsesc acţiunea, personajele şi naratorul, elemente specifice operei epice. Locul lor şi al naraţiunii, ca mod de expunere specific scrierilor epice, este luat de descriere şi de confesiunea lirică. Prin descriere se realizează un portret fiinţei iubite faţă de care eul liric îşi destăinuie direct sentimentele de dragoste. Ca în orice operă lirică, şi aici este prezent eul liric care, în postura îndrăgostitului, divinizează fiinţa iubită şi i se adresează direct. Prezenţa eului liric este marcată prin formele pronomi­nale de persoana I singular în cazul dativ, iar caracterul de con­fesiune, de comunicare intimă şi de adresare directă este sugerat prin adjectivele posesive tău, ta, tăi, realizându-se şi un monolog adresat. Prezenţa sentimentelor eului liric exprimate direct este o altă trăsătură specifică operelor lirice şi pe care o întâlnim şi în poezia Creion. Sentimentul predominant este aici dragostea pro­fundă faţă de fiinţa iubită şi este exprimat direct, prin repetarea adjectivului drag (cu formele dragi, drag, draga), cu referire la ochii, la surâsul, la capul şi la întreaga făptură. Sentimentul acesta ca şi zbuciumul sufletesc este însă potenţat (mărit) tocmai de oscilaţia eului liric între bucuria chemării iubirii şi a iubitei şi nehotărârea sa. Această oscilaţie este sugerată de antitezachin-bucurie care pune în evidenţă frământările sufletului celui îndrăgostit. Nehotărârea poetului atinge cote maxime în final, când apare şi atitudinea de respin­gere (de refulare), exprimată prin interogaţia retorică. „De ce să-mi fie dragă?” Fiind o operă lirică, pe lângă aspectele semnalate, în această creaţie se remarcă şi limbajul poetic prin care se realizează ima­gini artistice, preponderente fiind cele vizuale: „ochii... ca lacul”, „-noată albi / Peşti lungi cu ochi rotund”, „zori făcute puf, „capul tău e ca malu-n stuf etc. Aceste imagini vizuale sunt realizate prin intermediul comparaţiilor („ochii... ca lacul”, „surâsul... e ca piatra-n fund”, „capul... e ca malu-n stuf) şi al unor epitete („-noată albi / Peşti lungi”, „ochi rotund „ etc.) Pentru evidenţierea intensităţii sentimentelor se foloseşte repetiţia adjectivului drag, enumeraţia la distanţă (obrajii, surâ­sul, capul, făptura), inversiunea („albi peşti”) sau antiteza (chin-bu­curie). Caracterul liric al acestei opere este evidenţiat şi de faptul că ea este scrisă în versuri a căror muzicalitate este sporită de strofele alcătuite din patru versuri, cu rimă numai la versurile 2 şi 4 în primele trei catrene, şi îmbrăţişată în catrenul final. Măsura este de 6-7 silabe, iar ritmul este iambic, ceea ce conferă o gradaţie ascendentă discursului liric. Prin toate trăsăturile menţionate (prezenţa descrierii, a eului liric, exprimarea directă a unor sentimente puternice, lim­bajul poetic etc.) această creaţie literară are toate notele defini­torii ale unei opere lirice.