Toate figurile de stil din “floare albastra “
Răspunsuri la întrebare
«Iar te-ai cufundat în stele
Și în nori și-n ceruri nalte ? → epitet, vers ₁ și vers ₂ - enumerații
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vieții mele.
În zadar râuri de soare → vers ₁ și vers₂ - metaforă;
Grămădești-n a ta gândire
Și câmpiile Asire → epitet;
Și întunecata mare; → epitet, inversiune;
Piramidele-nvechite → epitet;
Urcă-n cer vârful lor mare - hiperbolă;
Nu căta în depărtare
Fericirea ta, iubite»! → vers ₃ și vers ₄ - exclamații retorice;
Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi părul.
Ah! ea spuse adevărul;
Eu am râs, n-am zis nimica.
- «Hai în codrul cu verdeață,
Und-izvoare plâng în vale, → personificare, imagine vizuală și auditivă;
Stânca stă să se prăvale
În prăpastia măreață.
Acolo-n ochi de pădure, → metaforă;
Lângă balta cea senină → epitet;
Și sub trestia cea lină → epitet;
Vom ședea în foi de mure. → metaforă;
Și mi-i spune-atunci povești
Și minciuni cu-a ta guriță,
Eu pe-un fir de romaniță
Voi cerca de mă iubești.
Și de-a soarelui căldură
Voi fi roșie ca mărul, → comparație;
Mi-oi desface de-aur părul, → inversiune;
Să-ți astup cu dânsul gura.
De mi-i da o sărutare,
Nime-n lume n-a s-o știe,
Căci va fi sub pălărie -
Ș-apoi cine treabă are!
Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vară,
Mi-i ținea de subsuoară,
Te-oi ținea de după gât.
Pe cărare-n bolți de frunze,
Apucând spre sat în vale,
Ne-om da sărutări pe cale,
Dulci ca florile ascunse. → comparație;
Și sosind l-al porții prag,
Vom vorbi-n întunecime:
Grija noastră n-aib-o nime,
Cui ce-i pasă că-mi ești drag»? → interogație retorică;
Înc-o gură și dispare...
Ca un stâlp eu stam în lună! → comparație ( vers ₁ și vers ₂ - exclamații retorice );
Ce frumoasă, ce nebună → enumerație;
E albastra-mi, dulce floare! → inversiune ( vers ₃ și vers ₄ - exclamații retorice );
. . . . . . . . . . . . . .
Și te-ai dus, dulce minune, → inversiune, metaforă;
Ș-a murit iubirea noastră -
Floare-albastră! floare-albastră!... → repetiție, metaforă;