Trebuie sa povestesc balada lui Constatin Brâncoveanu !!
Verde,verde bob secara
Ciuda mare,rău imi pare
............
Căutați pe internet balada !!
Răspunsuri la întrebare
Verde, verde bob secară,
Ciudă mare, rău îmi pare
C-a venit Dunărea mare,
Cu crăci şi cu burioare
Iar de mare, mărgini n-are!Verde, verde-a bobului,Prin mijlocul Dunării
Tare-mi vine şi-m soseşte
D-un caic negru, smolit,
Cu catargul zugrăvit
Cîte flori sunt pe pământ,
Ce n-m văzut de când sunt,
Nici în ceri, nici pe pământ!
Verde, verde bob năut,
Tot de valuri e trântit,
De talazuri mi-e bătut
Şi de apă mi-e-nălbit!
Zi-i ş-altădată filale,
Da-n calc cine-mi era?
Să vezi: Turbul lui Başa
Şi cu Aga Mustafa,
Şi cu Aga Bălăceanul,
Celi mai voinicel, sărmanul,
Cu Constantin Brâncoveanul,
Crede-n Dumnezeu, sărmanul!
Cu trei copii ce-i avea,
Cu Gherghina ţiganca
Care le purta grija
Cu zahăr şi cu cafea,
Seara şi dimineaţa,
Peste zi totdeauna…
Verde, verde ş-o lalea,
Sa vezi, el unde trăgea?
Zi-i ş-alt’dată matostat,
Din oraş, din Ţarigrad,
La cinstitul de-mpărat,
Ca să-şi piarză aş său cap!
Verde, verde lăculeasă,
Pentru Ţara Românească!
N-o lăsa ca s-o robească,
Turcii ca s-o stăpânească.
Verde, verde ş-o lalea,
În Ţarigrad mi-ajungea,
Caic la margine-mi da,
Bine la parc că-l lega.
Şeapte rogojini lua,
Cu catran le cătrănea,
Sus pe catarg că le suia,
Perdaf de spirit că le da,
Foc de trei părţi le punea,
Vâlva-n ceri să ridica.
Verde, verde ş-o lalea,
Împăratul foc vedea.
El în sală că-mi ieşea
Şi din gură-aşa-mi grăia:
– Verde, verde bob secară,
Cine arde ţara-n pară?
Arnăuţii că-i spunea:
-Mă-mparate dumneata,
Nu ne arde ţara-n pară,
Ş-aia sunt oameni din ţară,
Au venit la jăluială,
Verde, verde filalea,
Da-mpăratul ce-mi grăia?
-Zi-i şi-al’dată bob secară,
Ăia sunt oameni din ţară?
N-au venit la jăluială,
Şi-au venit la jecmăneală:
Curând să-i băgaţi în fiare!
Verde, verde şi-o lalea,
Arnăuţii ce-mi făcea?
La Brâncoveanul mergea,
Pe Brâncoveanul lua
Cu trei copii ce-ia avea,
Cu Gherghina ţiganca.
Care le purta grija
Cu zahăr şi cu cafea.
Seara şi dimineaţa,
Peste zi-ntotdeauna,
Şi la sultan îi ducea.
Împăratu-n sală şedea,
Pe Brâncoveanu-l vedea.
Cum îl vedea,-l cunoştea,
Mustăcioara-i muscurea
Şi din gură-aşa zicea:
-Brâncovene dumneata,
Zi-i ş-alt’ dată bob năut.
Bine-ai făcut d-ai venit,
Parcă eu ţi-am poruncit:
Nici cu gândul n-am gândit
Aşa bine să te-apuc!
Verde, verde şi-o lalea,
Dăruieşte-mi tu ţara,
Ţara şi bogăţia,
Care bei, mănânci din ea
Şi te dă în legea mea!
Verde, verde şi-o lalea,
Brâncoveanul ce-mi făcea?
El din gură cuvânta
Şi-mpăratului spunea:
–Împărate dumneata,
Nu-ţi dăruiesc eu ţara,
Ţara şi bogăţia,
Care beau, mănânc din ea.
Fă cu mine ce oi vrea
NU mă dau în legea ta!
Verde, verde şi-o lalea,
Împăratul să-ncrunta,
Şi el, măre, ce-mi grăia?
La arnăuţi poruncea,
Fecioru-ăl mare-l lega
Şi la scaun că-l trăgea,
Ochişorii îi lega,
Mâinile d-asemenea.
Impratul iar grăia,
Lui Brâncoveanul zicea:
– Brâncovene Constantine,
Lasă legea creştinească
Şi te dă-n legea turcească.
Verde, verde şi-o lalea,
Dăruieşte-mi tu ţara,
Ţara şi bogăţia,
Care bei, mănânci din ea,
Şi te dă în legea mea!
Brâncoveanul sta, grăia:
– Împărate, dumneata,
Nu-ţi dăruiesc nimica,
Fă cu mine ce oi vrea!
Împăratul se turbura,
La arnăuţi poruncea,
Capul de i-l reteza.
Capul pe masă cădea,
Trupul prin curte fugea,
De lemne că se lovea,
Haine mândre îşi rupea.
Ţi-era mai mare groaza!
Brâncoveanul că ofta,
Dar cu ochii să uita
Şi din gură cuvânta:
– Doamne, fie-n voia ta!
Împăratul iar grăia:
– Brâncovene dumneata,
Dăruieşte-mi tu ţara,
Ţara şi bogăţia,
Care bei, mănânci din ea,
Că îţi tai nădejdea
Care-n florea mustaţa,
Acum i-e dragă lumea!
Brâncoveanul ce-mi grăia?
-Împărate dumneata,
Nu-ţi dăruiesc eu ţara,
Ţara şi bogăţia,
Care beau, mănânc din ea.
Nu mă dau în legea ta.
Fă cu mine ce oi vrea!
Da-mpăratul ce-mi făcea?
La arnăuţi poruncea,
P-ăl mijlociu că-l lua
Şi la scaun mi-l trăgea.
Frumos la ochi îl lega,
Mâinile d-asemenea,
Capul iute că-l tăia.
Capul pe masă cădea,
Trupul prin curte fugea,
De lemne că se lovea,
Ţi-era mai mare groaza!
Împăratul iar zicea:
– Brâncovene Constantine,
Lasă legea creştinească
Şi te dă-n legea turcească
Zi-i ş-al’ dată bob năut,
Din trei, doi tu ai pierdut,
Numai unul ţi-a rămas.
Cu zile de vrei să-l las
Lasă legea creştinească
Şi te dă-n legea turcească!
Brâncoveanul iar grăia:
– Împărate dumneata,
Fă cu mine ce oi vrea,
Nu mă dau în legea ta!
Da-mpăratul ce-mi făcea?
La arnăuţi poruncea,
Feciorul ăl mic îl lua.
Dar Gherghina ţiganca
Sub fustă îl pitula,
P-al ei înainte-l da,
Să nu pearză sămânţa…
Verde, verde ş-o lalea,
Brâncoveanul că-mi vedea.
Arnăuţii ce-mi făcea?
Feciorul ăl mic lua,
La scaun că îl trăgea
Şi capul că i-l tăia.
Sta-mpăratul şi grăia:
– Brâncovene dumneata,
Vezi că-ţi tăiai nădejdea?
Lasă legea creştinească
Şi te dă-n legea turcească.
Brâncoveanul ce-mi grăia?
– Împărate dumneata.
Las’ că-mi tăiaşi nădejdea,
Nu mă dau din legea mea
Fă cu mine ce vei vrea!
Verde, verde filalea,
Brâncoveanu iar grăia:
– Împărate dumneata,
Să fii tu la mâna mea,
Cum sunt eu la mâna ta,
Nu te-aş judeca aşa.