Un eseu care ar arata lupta romanilor din transilvania si bucovina in potriva imperiului Habzburgic
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Eșecul celui de-al doilea asediu al Vienei (1683) a marcat începutul sfârșitului puterii otomane în Europa Centrală și de Sud-Est. Transilvania a intrat în componența Imperiului Habsburgic la sfârșitul secolului al XVII-lea, ca Principat autonom, mai apoi ca Mare Principat, condus direct de împăratul de la Viena. Statutul provinciei a fost desființat în anul 1868, când a fost încorporată părții maghiare a Imperiului Austro-Ungar, până la Marea Unire din 1918.
În urma înfrângerilor succesive suferite în fața Ligii Sfinte, la Buda (1686), Mohacs (1687) și la sud de Dunăre (1688), Poarta a pierdut controlul asupra Ungariei, Imperiul Habsburgic ajungând în proximitatea Transilvaniei. Spre deosebire de Ungaria, Transilvania nu era un pașalâc al Imperiului Otoman, așa că habsburgii au preferat o ofensivă politică pentru ocuparea acestei provincii, în locul uneia militare. Încă din timpul asediului Vienei, cancelarul Transilvaniei Mihail Teleki a stabilit legături cu habsburgii, în consecință, conducătorii provinciei nu puteau să fie acuzați de o alianță cu otomanii.
„Vreți nu vreți, veți fi protejați de Maiestatea Sa”
Eforturile diplomatice ale Vienei pentru ocuparea Transilvaniei au început în primăvara anului 1685, cu misiunea iezuitului Antide Dunod, care a fost însărcinat să realizeze o alianță antiotomană între Transilvania și Țara Românească, sub protecția împăratului. Nobilimea transilvăneană a înțeles adevăratul scop al lui Dunod și l-a întâmpinat cu reticență. În acest context, iezuitul a fost forțat să spună cât se poate de clar scopul misiunii sale: ”Nolentes volentes, proteget vos Sua Majestas” (”Vreți nu vreți, veți fi protejați de Maiestatea Sa”).
Principele Transilvaniei, Mihail Apafi, a încercat să contrabalanseze ofensiva Vienei prin păstrarea relațiilor cu Poarta și prin încheierea unei alianțe cu Țara Românească. Rezistența elitelor politice din Transilvania poate fi explicată și prin faptul că nobilii nu au sesizat adevărata dimensiune a dezastrului otoman de la Viena. Unul dintre puținii care au înțeles schimbarea raportului de forțe în centrul Europei a fost cancelarul Mihail Teleki, care s-a grăbit să încheie un acord secret cu Dunod, prin care se angaja să sprijine politica Vienei.