Un referat desper Victor Hugo.
Explicatie: sa vie cu date destre el , si opere importate
VA ROG MULT FRUMOS!!!
Răspunsuri la întrebare
Victor Hugo a fost al treilea şi ultimul fiu al lui Joseph Léopold Sigisbert Hugo şi al Sophiei Trébuchet. Cea mai mare parte a vieţii a trăit în Franţa, exceptând perioada 1851-1870, în care a fost exilat şi a locuit în Belgia.
Tatăl lui Victor Hugo a fost un republican ateu, care a servit Franţa ca ofiţer în armata lui Napoleon, faţă de care avea un enorm respect. În schimb, mama lui Hugo era catolică şi regalistă. Până în 1804, Victor Hugo şi-a însoţit tatăl prin garnizoanele militare din Corsica şi insula Elba. Între 1804 şi 1807 a locuit la Paris, apoi, până în 1811, la Neapole.
Întors la Paris, Hugo şi-a completat studiile la liceul Ludovic cel Mare. Tatăl lui l-a încurajat să studieze Dreptul, însă mama sa i-a cultivat interesul pentru literatură. La vârsta de doar cincisprezece ani, Victor Hugo a participat la un concurs de poezie organizat de Academia Franceză, obţinând o onorabilă menţiune.
Hugo a tipărit „Ode şi balade” şi a publicat drama în versuri „Cromwell”, în prefaţa căreia a lansat un manifest capital în favoarea romantismului, pledând pentru renunţarea la vechile reguli şi pentru un plus de liberate în structura dramaturgică.
În 1830 a avut loc premiera dramei sale „Hermani”, la Teatrul Francez. Victor Hugo ştia bine că libertăţile pe care şi le-a permis faţă de dramaturgia convenţională îi vor atrage numeroase critici, dar n-a fost influenţat de acest lucru. Dimpotrivă chiar, a fost hotărât să provoace un scandal pentru a impune noua estetică a romantismului, al cărui iniţiator s-a dorit a fi. În acest scop şi-a convocat prietenii pentru a-i face galerie în sală.
Printre aceştia se aflau Théophile Gautier, Alfred de Vigny, Hector Berlioz şi Alexandre Dumas, hotărâţi să nu lase „căpăţânele academice” şi „barbişoanele bătrâne” să petreacă o seară liniştită. Deşi desfiinţată de critică, piesa a fost un succes.
În 1831 i-a apărut „Notre Dame de Paris”, i-a fost pusă în scenă drama în versuri „Regele se amuză” şi i-a fost publicat libretul pentru opera „Esmeralda”, operă bazată pe romanul „Notre Dame de Paris”.
Popularitatea sa a cunoscut apogeul în perioada 1833-1843, perioadă în care scris câteva drame în proză: „Lucreţia Borgia”, „Maria Tudor”, „Angelo” şi „Ruy Blas”. În aceeaşi perioadă au apărut şi primele atacuri publice împotriva lui, din partea foştilor săi prieteni, Vigny şi Sainte-Beuve. De trei ori la rând i s-a refuzat şi intrarea la Academie.
În cursul exilului, Hugo a publicat o parte din pamfletele sale cele mai celebre la adresa lui Napoleon al III-lea, intitulate „Napoleon cel Mic” şi „Istoria unei crime”. Deşi au fost interzise în Franţa, acestea au avut o influenţă puternică în ţările învecinate. În acelaşi exil, Hugo a scris „Mizerabilii”, roman la care a reînceput lucrul în anul 1862. Războiul franco-prusac şi căderea lui Napoleon al III-lea au marcat sfârşitul exilului pentru Victor Hugo. La sosirea sa la Paris, pe 5 septembrie 1870, o mulţime uriaşă l-a aşteptat în Gara de Nord. Într-o ţară sfâşiată de război, într-o capitală asediată de inamic, Hugo i-a îndemnat pe francezi la unitate şi rezistenţă.
La bătrâneţe, Hugo a devenit o veritabilă instituţie, întruchiparea vie a artei şi a spiritului naţional francez. La 22 mai 1885, Victor Hugo a murit, guvernul francez luând hotărârea de a-i organiza funeralii naţionale. La funeraliile sale au participat mai mult de două milioane de oameni care l-au admirat şi au vrut să-l însoţească pe ultimul drum. Este înmormântat în Pantheonul din Paris. În 1902, anul centenarului naşterii lui Victor Hugo, a fost fondat muzeul care poartă numele scriitorului, ca urmare a unei importante donaţii făcute oraşului Paris de către Paul Meurice.
Mai mult un fenomen şi o forţă decât o figură literară convenţională, Hugo, pe tot parcursul vieţii sale, a întruchipat istoria şi spiritul Franţei în cea mai mare parte a secolului al XIX-lea, cu toate că, în anumite perioade ale vieţii sale şi imediat după moartea sa, a existat şi tendinţa de a i se subaprecia geniul.
„Mizerabilii”
Cu toate că diversitatea operei sale este incontestabilă, iar profunzimea ei a stârnit interesul în toate epocile literare, Hugo a rămas în conştiinţa cititorilor săi ca marele autor al „Mizerabililor”. Apariţia romanului avea să abolească definitiv vechile formule româneşti, impresionând prin complexitatea compoziţiilor sale, în care se regăsesc elemente de frescă, de foileton, de intrigă socială şi de evocare istorică.