Va rog,am nevoie de o compunere cu titlul ,,Dragostea'' cu citate din poeziile lui Mihai Eminescu. Multumesc!
Răspunsuri la întrebare
Într-o zi frumoasă de primăvară, am mers să mă plimb prin grădina botanică. Florile erau înflorite și totul era verde, luminos în razele soarelui. Cum priveam cadrul natural atât de deosebit, printre ramuri, am zărit un chip gingaș luminat de soare. Am rămas pe loc impresionat de frumusețea fetei și ochii ei profunzi, strălucitori m-au împietrit. M-am apropiat și printre ramuri, am privit-o mai mult. Citea denumirea fiecărui arbore și îl nota într-un caiet cu file albe. Privind mai atent, am văzut că desena ceea ce o impresiona pe ea mai mult. Aș fi vrut să îi vorbesc, să îi spun că desenele ei sunt într-adevăr frumoase, dar nu aveam curaj. O fi dragoste? Amor? O, ce amară fericire, cât dulce chin e în acest cuvânt! Din neatenție am călcat pe o ramură uscată, iar sunetul a speriat-o puțin pe fată, care a întrebat:
-Cine este acolo? Se întoarse și văzu că este urmărită de doi ochi curioși. Cine ești? Arată-te!
-Eu sunt Mircea, răspund eu cu o voce tremurândă, înfățișându-mă.
-De ce mă urmăreai? Întrebă ea curioasă.
-Te-am văzut atât de concentrată la natură și am vrut să văd ce faci. Am observat, de asemenea, desenele tale frumoase din caiet!
S-a bucurat că i-am observat desenele și mi-a zâmbit. În timp ce ne plimbam, mi-a arătat tot caietul ei și într-adevăr, era foarte talentată și pasionată. O, cât eram de fericit să mergem împreună, sub acel farmec liniştit! Chipul ei era deosebit, dar felul cum vorbea și gândea era într-adevăr unic. Ne-am promis că ne vom revedea, că vom vorbi și așa a fost. Alături de ea mă simțeam atât de bine, ca în vis și îi spuneam mereu, zâmbind, că dragostea nostră este un vis ferice.
Însă, ca orice vis, la un moment dat se sfârșește, iar iubirea noastră a apus. Cu greu i-am spus:
-Rămâi, rămâi, cu bine!
În final, am rămas cu suspinele, dar viața merge mai departe. În cele din urmă, ce e amorul ? E un lung prilej pentru durere, caci mii de lacrimi nu-i ajung și tot mai multe cere.
"Rămâi, rămâi, cu bine!" ; "O, cât eram de fericit/Să mergem împreună, /Sub acel farmec liniştit" - "Adio"
"Amor? O, ce amară fericire, /Cât dulce chin e în acest cuvânt" - "Amor? O, ce amară fericire…"
"Ce e amorul ? E un lung/Prilej pentru durere, /Caci mii de lacrimi nu-i ajung/Si tot mai multe cere" - "Ce e amorul?"
"un vis ferice", -"Dorința"
Scrisoare
Draga mea, Crina,
Îți scriu această scrisoare cu multă durere dar și cu inima
plină de speranță că mă voi elibera ce ceea ce mă apasă. Dragostea noastră a
fost o iubire imposibilă pentru că la inceput ”De câte ori am aşteptat/ O şoaptă de răspuns! /O zi din viaţă să-mi fi dat, O zi mi-era de-ajuns” dar tu
m-ai ignorat mult timp... (pe langa plopii fără soț)
Dar tu, o, dragă, Crina… ”Atât de fragedă, te-asameni/ Cu
floarea albă de cireş,
Şi ca un înger dintre oameni /În calea vieţii mele
ieşi.” (Atat de fragedă) Pe cât erai de frumoasă, pe atât de crudă.
De câte ori te-am chemat ”Vino-n codru la izvorul /Care
tremură pe prund, Unde prispa cea de brazde/ Crengi plecate o ascund.” (Dorința)
Te câte ori nu te-am implorat: ”Şi în braţele-mi întinse/Să alergi, pe piept să-mi cazi, / Să-ţi desprind din creştet vălul,/ Să-l ridic de pe obraz.” (Dorința) Dar tu ai o inimă de gheață, un suflet rece ca marmura…
Apoi, când in cele din urmă ai acceptat iubirea mea, când ne petreceam serile plimbându-ne pe sub bolțile întunecate, te întrebam timid: ”De ce taci, când fermecată /Inima-mi spre tine-ntorn?” (Peste vârfuri)
Privindu-mă cu ochii tăi mari și negri, îmi răspundeai cu un glas plin de dulceață, surâzând, și mă rugai să mergem la salcâmul tău, zicând ”Ne-om răzima capetele-unul de altul/ Şi surâzând vom adormi sub înaltul, /Vechiul salcâm. – Astfel de noapte bogată,/ Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?” (Sara pe deal)
Oamenii ne vedeau fericiți, mirați de dragostea noastră frumoasă, puternică. Părinții tăi pluteau de încântare când ne vedeau alături și iși spuneau: ”Tot alături călăresc,/ Nu au grija nimănuia, Şi de dragi unul altuia /Ei din ochi se prăpădesc;”(Povestea teiului)
Dragea mea, toate sentimentele mele… ”Din ce noian îndepărtat/
Au răsărit în mine!/ Cu câte lacrimi le-am udat, /Iubito,
pentru tine!” (s-a dus amorul)
Dar acum… ”S-a dus amorul, un amic/ Supus amândurora, Deci cânturilor mele zic/ Adio tuturora.” (S-a dus amorul) S-a terminat, și, deși durerea îmi ineacă glasul și face să îmi tremure mâinile, e mai bine așa că s-a terminat. Vei rămâne o parte din inima mea ”Şi dacă norii deşi se duc/ De iese-n luciu luna, /E ca aminte să-mi aduc/ De tine-ntotdeauna.„ (Și dacă)
Tu, cu frumusețea ta nenaturală, ai fost o femeie cu răutăți de copil, dar tradătoare și nepăsătoare. Oriucui vrea să asculte, îi voi spune: ”Tinere, ce plin de visuri urmăreşti vre o femeie …/ Nu uita că doamna are minte scurtă, haine lungi. / Te îmbeţi de feeria unui mândru vis de vară, Care-n tine se petrece… Ia întreab-o bunăoară - O să-ţi spuie de panglice, de volane şi de mode, Pe când inima ta bate ritmul sfânt al unei ode…” (Scrisoarea a V-a)
Cu bine!