Vă rog mult dau coroana????Urgent???? 10-15 propoziții
Răspunsuri la întrebare
30
35
40
45
50
55
60
65
70
75
să spună nimic altceva decât să repete întruna:
— Bunicule, bunicule, bunicule!
Bătrânul tăcea, nefiind în stare să rostească o vorbă. În schimb, ochii lui, care
de mulţi ani nu mai știau ce-i plânsul, erau acum încărcați de lacrimi. O
mângâie un timp pe Heidi, cu toată duioșia, apoi, desprinzându-se din înlănţuirea
braţelor ei, îşi aşeză nepoata pe genunchi şi o cercetă îndelung, cu o privire
înduioşată:
— Cum se face că te-ai întors? spuse el într-un târziu.
Sper că nu te-au gonit…
— Oh, nu, bunicule, se grăbi să-i răspundă Heidi, nici nu te gândi la aşa
ceva! Toţi au fost buni cu mine, dar, ştii, mi-era atât de dor de tine, de Peter şi de
caprele noastre, încât uneori, simţeam că mă sufoc. Mi-era însă ruşine să le spun,
de teamă să nu-şi închipuie că sunt o fetiţă nerecunoscătoare. Cred că doctorul,
prietenul domnului Sesemann, m-a ajutat cel mai mult să mă întorc acasă. Despre
toate astea s-ar putea să scrie în scrisoarea pe care ţi-am adus-o.
Sări de pe genunchii bunicului şi, scoţând repede din coşuleţ plicul şi pachetul
rotund lăsate de Sebastian, le aşeză în faţa bătrânului.
— Asta e pentru tine, spuse bunicul, punând pachetul pe bancă şi, după ce
citi scrisoarea, o împături şi o vârî în buzunar.
— Hai nu vrei să bei un pic de lapte cu mine? o întrebă el pe fetiţă. Ia-ţi
pachetul şi să intrăm în casă… Acum o să ai cu ce să-ţi cumperi un pat bun şi
îmbrăcăminte pe tot anul.
— N-am nevoie de nimic, răspunse Heidi. Pat am, iar haine am căpătat de la
Clara atât de multe, încât nu ştiu ce să mai fac cu ele.
— Nu-i nimic, spuse bunicul, o să foloseşti banii altă dată.
Urcară împreună în podul de fin. Deodată, Heidi se opri înmărmurită:
— Ce s-a întâmplat cu patul meu, bunicule?!?
— L-am desfăcut… Ştii, nu credeam că ai să te mai întorci, dar fii liniştită, îţi
pregătesc un altul, mai frumos, răspunse bunicul. Mai întâi, însă, să mergem să
bem laptele.
Heidi se aşeză pe locul ei obişnuit. Îşi bău laptele cu poftă, dintr-o răsuflare,
apoi lăsă cana pe masă şi spuse, suspinând de plăcere:
— Ah, ce lapte minunat, nu cred că există altul mai bun pe lume!…
(Johanna Spyri, Heidi, fetița munților)