Question

va rog mult o compunere ca lumea de-a baba oarba

Answer 1

Intr-o   duminică  Radu, Monica, Andrei  şi  Marian  s-au  decis  să  se  întâlnească  în  parc. Ei  nu  ştiau  ce  să  se  joace , dar  Monica a  zis:
-Ce  ar  fi  să  ne   jucăm   de-a   Baba   Oarba ?
-Da,  desigur,  ar  fi  distractiv , zise  Andrei.
-Bine , dar  cine  are  o  eşarfă? întrebă Marian.
-Păi, am eu , zise  Monica.
-Atunci,  să  începem! zise  Radu  nerăbdător .
Jocul   începuse.Monica   a   fost    Baba   Oarba. Nu   găsea   pe  nimeni, a  strigat   dar  nimeni  nu  a   răspuns.  A  srigat  a  doua  oară  şi  a  treia oară, dar  tot  nu  a  răspuns  nimeni.  Speriată  şi-a  dat  jos  eşarfa şi nu a văzut pe  nimeni , şi  în   momentul  acela  toţi  copiii  au  ieşit  din  spatele  ei  şi au srigat : ” Bau!”Ei  s-au   jucat  toată ziua.  Fiecare  copil  a fost  Baba. S-au  distrat   foarte  tare,  şi   s-au   decis   să   se   întâlnească  în  fiecare   duminică,  şi  acesta   a  devenit   jocul  lor  preferat.

Answer 2

u ani în urmă, când colega de redacţie ce beneficia de cele mai multe porecle şi-a amintit de savuroasele parodii poliţiste ale lui Vlad Muşatescu, fie hodinit, mi-a trasat mie misiunea s-o caut pe Penke, bulgăroaica, nevastă-sa, cum apărea la vremea publicării celor 4 romane, într-o ediţie în 2 volume, soţia giumbuşlucarului scriitor. Slavă internetului, am găsit-o imediat. Într-un sat la nord-est de Ploieşti, pe un drum ramificat din şoseaua spre Vălenii de Munte. Telefon, primire amabilă, vizită stabilită.

În duminica proximă, fui ambalat în micul gigant roşu al fiicei mele decane (de ce oare limba română nu s-a îngrijit să-şi fabrice un simetric pentru mezin?). La volan, pe post de tanti Raliţa sui generis, soţul fiicei. Pitorescul grădiniţei, căci nu pot numi curte o Expoflora miniaturală, dar mult mai vie şi mai zglobie, rimează cu vioiciunea aproape nonagenarei gazde. Prudentă, îşi convocase nepotul, de ce nu i-aş da numele, Andrei Zabunov, un Eusebiu Ştefănescu mai masiv, mai puţin flexibil şi prudent ca un bulgar sadea. O editură clujană, care, prin amuzantă şi nu cred că întâmplătoare coincidenţă, tocmai îmi predase sub contract un volum de proză, semnase cu ea un precontract de editare in integrum a operei celebrului Conan doi.

Trece o vreme, în care tinerii mei telegari (cum le-aş putea spune?) se foiesc cu ochii la ceas, până îi lămuresc (vioiciunea doamnei Muşetescu a tranzitat fără racord în româna comercială, păstrându-şi accentul nativ) cine suntem şi ce vrem, doamna simulând abil că nu înţelesese limpede la telefon, manevră pe care am verificat-o discret, nici eu nu-s de la Dâlga. În fine, acceptă că n-o putem plăti, cărţile digitale editate de noi se transferă gratuit în calculatoarele cititorilor.

Cum facem, însă, cu aceleaşi cărţi date spre reeditare la clujana editură? Păstrez în mânecă asul propriei legături cu editura şi propun aranjamentul de a le oferi un avans în timp. După jumătate de an, indiferent dacă ei publică sau nu prima carte, noi vom publica. Şi apoi, indiferent de cum vor publica ei, noi vom publica când vom considera de cuviinţă. Schimb de priviri cu nepotul Zabunov, siguranţa mea de sine, care nu aveam în spate decât încrederea liderilor editurii LiterNet.ro, şi presupunerea à découvert că voi convinge editura, nonşalanţa mea zâmbitoare, le smulge un "da" la limită. Am vrea să plecăm, soarele s-a pus drept suliţă-n stomac, dar doamna ne invită în răcoarea tipic rurală a căsuţei, să vedem muzeul Vlad Muşatescu. N-aş putea numi altfel o cameră de ţară, cu velinţe vrâstate peste pat, cu perne brodate, cu un şifonier cam şchiop, care emană parfum de naftalină şi cu altul, alături, ca scos din magazine, care, deschis, adăposteşte biblioteca maestrului. Doamna mângâie drăgăstos coperţile cărţilor, lăcrimează (lucru aproape neaşteptat la o bulgăroaică ce negociase dur), apoi ne ia părinteşte de umeri şi ne roteşte să vedem portretul de nuntă, care încoronează orice casă de ţară. Scriitorul, tânăr şi departe de rotunjimile autoironic descrise în portretul lui Conan doi, personajul identitar, are aceeaşi lucire jucăuşă în ochi. Vizita s-a terminat.