Vergilius temele pe care le-a abordat autorul respectiv ex război, iubire , pace . Dau coroana ajutor am nevoie la proiect pana maine
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Publius a lucrat încet, alegând fiecare cuvânt în parte cu cea mai mare grijă. Uneori citea ceea ce scrisese prietenilor săi și alegea să o facă în locuri despre care nu era sigur că sunt perfecte, pentru a auzi părerile celorlalți. Eliberatul lui Virgiliu, Eros, își amintește că, în timpul unei astfel de lecturi, poetul a găsit finaluri pentru două versuri din Eneida și le-a scris imediat în text. Publius a căutat în poemele sale o maximă concizie, simplitate și o nobilă reținere și a preferat un limbaj modern, recurgând doar ocazional la arhaisme – atunci când a considerat că este absolut necesar. Marcus Vipsanius Agrippa i-a reproșat folosirea excesivă a limbajului cotidian, dar acest lucru pare să fi fost nedrept: stilul lui Virgiliu este întotdeauna rafinat și elevat. În plus, poezia lui Publius se caracterizează prin bogăția simbolică a textului și expresivitatea imaginii sonore, prin utilizarea de cuvinte noi, comparații și metafore neașteptate, care în unele cazuri sunt exact opuse modelelor clasice cunoscute. De exemplu, dacă în Iliada lui Homer adunarea poporului este comparată cu marea furtunoasă, marea este comparată cu adunarea poporului.
Virgil a folosit adesea aliterația, dar a avut grijă să nu o folosească în exces. De exemplu, celebra replică a lui Quintus Ennius „At tuba terribili sonitu taratantara dixit” („Cu un sunet alarmant, trompeta taratantara a vorbit tare”) a fost rescrisă: „At tuba terribilem sonitum procul aere canoro
Virgiliu a fost un poet foarte erudit, ceea ce a făcut din el un expert remarcabil în ceea ce privește religia romană și dreptul sacru în antichitate. „Tot Virgiliu este plin de învățătură”, scria Servius despre el. Publius a excelat în poezia greacă și romană, teatru, literatură specială și a folosit ca surse operele multor autori. Putea include în textele sale versuri întregi sau chiar fragmente mai mari din alte poezii și poeme, le putea reelabora aproape dincolo de orice recunoaștere și își satura operele cu reminiscențe și aluzii ascunse. Virgil nu a încercat să facă complet invizibilă apropierea textuală dintre poemele sale și operele predecesorilor săi. Munca sa cu sursele seamănă mai degrabă cu o competiție în care poetul a plasat materialul împrumutat într-un nou context și l-a făcut să se joace cu noi culori. Sursele îi atribuie lui Publius afirmația că „pescuia aur din bălegarul lui Ennius”, adică folosea în opera sa cele mai reușite și mai potrivite turnuri din Analele lui Quintus Ennius, scrise în latină arhaică (cum ar fi aceste cuvinte despre Quintus Fabius Maximus Cunctator – „tu aici, care prin ezitare ne-ai salvat statul”. În textele lui Virgiliu există numeroase referințe la Homer, iar la acuzațiile de plagiat poetul a răspuns: „De ce nu încearcă ei înșiși să comită un astfel de furt? Atunci își vor da seama că este mai ușor să furi un băț de la Hercule decât un vers din Homer.
Poemele lui Virgiliu devin mai degrabă un ansamblu de episoade separate, asemănătoare epigrafurilor, care au o anumită autosuficiență și în același timp formează împreună un tot unitar. Diferitele părți ale poemelor se dovedesc a fi legate între ele prin paralele semantice și simbolice, al căror număr poate fi oricât de mare se dorește. Aceleași imagini și motive din diferite poezii sunt transformate de la o lucrare la alta. De exemplu, zumzetul albinelor din „Bucolice” este o componentă necesară a realității idilice, în „Georgice” aceste insecte sunt descrise ca fiind cea mai bună parte a lumii animale, iar în „Eneida” ele sunt asemănate mai întâi cu cartaginezii și apoi cu romanii. Virgil recurge adesea la autocitări și, în general, pare să se aștepte ca cititorii săi să perceapă diferitele sale opere ca pe un întreg.
Publius diversifică în mod inteligent tema principală a poemelor sale cu inserții istorice și mitologice, schițe de peisaje și fragmente lirice. În acest fel, el reușește să-și facă operele mai distractive.