Question

vreau si comentariul poeziei Pamant de Lucian Blaga...semnificatia titlului si comentariul primele 2 strofe

Answer 1

Pâmant de Lucian Blaga-comentariu


Poezia "Pamantul", face parte din volumul "Poemele luminii", aparut in 1919, in care Blaga se dovedeste si aici, ca si în majoritatea poeziilor sale, un extraordinar poet al clipei, al franturii de existenta traita. Timpul blagian pare alcatuit nu din secvente mai mult sau mai putin intense, ci, cel putin aici, în "Poemele luminii", fiecare clipa traita pare sa poarte o posibila revelatie. Un moment ca acesta, cand îndragostitii se întind în iarba, cu fata la cer, într-o zi de vara în care întinderile sunt stapanite de calm, nu este pentru poetd expresionist un moment oarecare, deoarece pentru el par sa nu existe staze de traire, goluri ale timpului si al sufletului.
Multe din poemele blagiene sunt astfel de "respirari" lirice de o clipa, care se impun atentiei prin profunzimea semnificatiei pe care poetul le-o atribuie. Numai ca, asa cum observa M. Ralea ("Scrisori din Germania", în "Viata româneasca", XIV, nr. 9, 1922) nu trebuie sa confundam poezia expresionista cu cea impresionista: desi poeti ai "clipei", ai starilor ocazionale, "expresionista nu admit descriptia metodica a detaliilor — asa cum o face naturalismul. Asa se explica mai ales pretentia lor de a degaja «spiritul» unei situatii, aspectul specific, total «la qualite maîtresse» a unui lucru." Din clipa, prin urmare, expresionistul va percepe si va degaja numi ceea ce convine starii sale interioare, ceea ce se poate organiza într-o expresie unica, într-o "unitate indeconmpozabila", cum spune Ralea. Altfel poezia ar ramane in domeniul gratiosului pur; or, tocmai gratiosul, ca trasatura specifica impresionismului (vezi T. Vianu, "Fragmente moderne", "Expresionismul", Ed. Cartea Nationala, Buc., 1925, p. 22—23), lipseste total din poezia blagiana sau acolo unde exista, el capata întotdeauna dimensiuni metafizice: ochii iubitei sunt "izvorul noptii" (poezia cu acelasi titlu), pasii ei "guralivi" sunt auziti din mormant ("Gandurile unui mort") etc.

Pamantul este si el aici doar un simbol al teluricului; senzatia pura se "metafizicizeaza" (ca si în poezii |"Vara", "In lan" din "Pasii profetului"). Expresionismul este creator si activ în masura în care atribuie impresiei de moment o semnificatie care s-o transceanda, subsumand-i unei  întregi  conceptii. In  spatele limpiditatii versurilor blagiene trebuie sa ghicim efortul anterior rostirii poeietice, acel efort de selectie a impresiei si de stilizare a ei pana la o senzatie monocorda a lumii, pana la acea tensiune
specifica a receptarii care face abstractie de alte detalii ale peisajului, sintetizandu-l în acord cu o lume interioara.

"Pamantul", vazut nu ca simplu peisaj, ca panorama, ci aproape ca element viu si organic, devine motiv de poezie. Din tacerea apasatoare care domneste peste el se naste o întrebare rascolitoare care cade "în suflet, pana-n fund". Ca oricare dintre entitatile lumii, pamantul "neandurator de larg si-ucigator de mut" poarta în el o taina cu care poetul ar vrea sa comunice. Intrebarea, rascolitoarea întrebare daca pamantul ar putea sau nu sa-si reveleze taina, este adresata nu mintii, ci sufletului, acelui eu simtit despre care am vorbit. Raspunsul banuit este ascultat cu urechea lipita |"de glii", asa cum se asculta pulsatia vietii în trupul unei fiinte ; raspunsul vine formulat nu în cuvinte, ci în bataia zgomotoasa a inimii iubitei care rasuna în adanc. Cautarea înfrigurata de sine în materia primara duce la sentimentul integrarii în marele Tot, în cosmosul anorganic, ca garantie a unitatii fiintei. Inima iubitei — inima pamantului, sunt una, sunt aceeasi realitate, pe care poetul o poate îmbratisa cu afectul,
fara sa le desparta.