Question

ajutatima va rog la jurnal de lectura aminiri din copilarie

Answer 1

                                                    Amintiri din copilarie                                                                                                                                                                          Purtat de imprejurarile vietii pe alte meleaguri. Ion Creanga n-a putut uita niciodata locurile natale : ori de cate ori avea prilejul, blajinul si jovialul invatator din Ticaul Iasilor, vorbea cu mandrie, dar si cu nostalgie, despre frumusetea Humulestiului de odinioara, despre oamenii sai.
O va face si in Amintiri din copilarie, fiecare dintre cele patru parti ale operei dechizandu-ise cu emotionante evocari ale satului copilariei, ale locuitorilor acestuia. La inceputul partii I, de pilda, este prezentata asezarea geografica a Humulestiului, sat vechiu, razasesc, intemeiat in toata puterea cuvantului : cu gospodari tot unul si unul, cu flacai voinici si fete mandre care stiau a invarti si hora, dar si suveica … ; la inceputul partii a II-a este adusa in prim-planul rememorarii casa parinteasca din Humulesti, jocurile si jucariile pline de farmecul si hazul copilaresc, pentru ca, in cea de-a treia, sa fie creionate istoricul zonei si profilul moral al oamenilor care nu stiu ce-i judecata, desi plugurile raman singurele pe brazda in tarina, cu saptamanile,prisacile fara prisacar si nimeni nu se atinge de ele.
Aspectele geografice, istorice si etnografice ale Humulestiului de altadata constituie esenta evocarii si in ultima parte a operei. Numai ca, de aceasta data, registrul rememorarii este mult mai marcat de nostalgia raiului pierdut o data cu iesirea din fericita varsta a copilariei. Reconstiuind starea lui de spirit la 18 ani (cand veni vremea sa plec la Socola, dupa staruinta mamei) Creanga readuce acum in discutie imaginea satului mai mult spre a sugera drama plecarii spre o lume straina si neprimitoare, altfel spus, drama dezradacinarii omului din peisajul-cuib.
Prin urmare, evocarea locurilor copilariei din perspectiva celui silit sa le paraseasca isi pierde din seninatatea de dinainte. Descrierea, impletita cu interludiul liric si monologul , capata acum accente retorice si timbru de elegie.
Dragu-mi era satul nostru cu Ozana cea frumos curgatoare si limpede ca cristalul!… dragi imi erau tata si mama, fratii si surorile si baietii satului, tovarasii mei din copilarie…! Asemenea, dragi imi erau clacile, horile si toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea mai mare insufletire! Apoi lasa-ti, baiete, satul cu tot farmecul frumusetilor lui, si pasa de te du in loc strein si asa departat, de te lasa pardalnica de inima.


Recunoastem cu usurinta intr-o asemenea marturisire acel mod de comuniune a fiintei omenesti cu peisajul natal . Si Nica, si Zaharia lui Gatlan tineau de pamantul lor ca arborii si trebuiau smulsi tot ca ei, daca parintii lor ii trimiteau la atata departare de casa .
Pentru sublinierea durerii, autorul recurge la procedeul gradarii ei. Astfel, daca la inceput ea este sugerata de versurile populare de instrainare, inserate in firul naratiunii, curand va atinge forme vizibile de manifestare, trecand de la revolta la resemnare, umpland ochii flacailor de lacrimi, smulgandu-le oftaturi adanci din piepturi, stingandu-le graiul.
Cunoscator profund al limbii vorbite, Creanga isi spune povestea parca ascultand-o. In acest scop dramatizeaza necontenit relatarea. Apoi ordoneaza totul in jurul “vocii” sale, chiar si atunci cand se lasa intrerupt de altii. Amintirile din copilarie devin, ca urmare, o punere in scena, iar Creanga un regizor care ramane si el in scena.
Fie ca povesteste la persoana a III-a, fie ca dialogheaza cu sine, fie ca reprouce spusele altora, povestitorul recurge la aceleasi mijloace de expresie. Toata aceasta lume in centrul caruia se afla scriiorul insusi gandeste si vorbeste la fel , foloseste un registru comun de cuvint regionale (megies, cislegi, a pisli, a chiti etc.), de expresii frazeologice de o mare bogatie sinonimica (a o tine tot la fuga, a o lua la papuc, mort-copt etc.) ori de forme verbale inverse (stiut-v-am, pare-mi-se etc.) sau se exprima in pilde pentru a caracteriza o situatie sau alta :Ursul nu joaca de voie, umbla de frunza frasinelului, da cinstea pe rusine si pacea pe galceava etc. Impresia ca aceasta lume nu reprezinta decat variante ale discursului aceluiasi ,,actor”- Creanga insusi se confirma, asadar.