Limba română, întrebare adresată de stropitorugigi, 8 ani în urmă

Am nevoie maine la scoala!povestiti lectura zanele nu bat la usa.Dau coronita
iata lectura:după Silvia Kerim

Bunica a trecut pe la fetiță să îi aducă un borcan cu magiun de prune. Văzând dezordinea din cameră, își lovi palmele ca atunci când vezi pe neașteptate ceva neplăcut.

— Să știi că mă supără ce văd, spuse bunica. Dacă sosește zâna din poveste?! Zânele nu bat niciodată la ușă... așa că trebuie să fii oricând gata să le primești.

— Păi... îngână fetița, negăsind alt cuvânt.

— Niciun „păi“! zise bunica. Hai să facem repede ordine
și-apoi am să-ți spun povestea cu zâna care trece dintr-o poveste într-alta. Ea trebuie așteptată cu odaia curată și sufletul pregătit...

Fără alte vorbe, fetița strânse prin cameră la repezeală, apoi se așeză lângă bunica. Abia aștepta să asculte povestea.

Deodată ușa se deschise fără zgomot. Nu era mama. Era Fram, ursul polar. Intră în odaie cu mersul lui greoi și legănat. Privi în jur nemulțumit. Fetița îl pofti să se așeze.

— N-am timp să stau. Am venit să văd dacă ai făcut ordine. Îndată zâna care trece dintr-o poveste într-alta va sosi pe aici. Drumul cel mai scurt e pe la tine prin odaie.

— Când ajunge? întrebă fetița, dar ursul dispăru fără urmă.

Cât ai clipi, ușa se dădu la o parte și zâna cea cu părul auriu, ochi albaștri și obraji trandafirii străbătu camera. Bucuroasă că odaia ei e hotar între două povești, fetiței i se păru că zâna seamănă cu mama. Dar bucuria ei se duse repede, căci se trezi din vis.

Fetița privi învălmășeala din odaie. Puse cuburile prin cutii, piticii, iepurașii și ursuleții de pluș în coșulețul lor... Păpușile la fel. Hainele le agăță în cui, batistele netezite le așeză pe raft, în dulapior.

Într-un târziu, sosi și mama. Se opri înmărmurită în prag, cu ochii țintă la rânduiala din odaie. Nu-i venea să-și creadă ochilor, așa ordine era!

— Te pomenești că a venit o zână bună și ți-a șoptit să mă ajuți? glumi mama, zâmbind de bucurie.

Mama știa că întotdeauna începutul este mai greu. De acum încolo va găsi hainele și jucăriile frumos aranjate, fiecare la locul ei.

Nu știa însă că zâna chiar trecuse prin odaie și că, în drumul ei dintr-o poveste într-alta, o învățase pe fetiță că zâne sunt multe, ele vin și se duc neauzite ca ninsorile. Doar mama e una singură, așa cum unul singur e soarele, care topește zăpada.

Desigur, mama merită de zece ori mai multă osteneală decât o zână zărită doar o clipă,
într-un vis...

Răspunsuri la întrebare

Răspuns de Utilizator anonim
67

                             ,, Zânele nu bat la uşă"

                                                          după Silvia Kerim

Povestea ,, Zânele nu bat la uşă" după Silvia Kerim oferă cititorului mic, mare o duioasă povaţă: dragostea şi ordinea sunt buchet de inimă bună.

Era o fetiţă, mai puţin ordonată, ce avea însă inima deschisă spre poveşti, spre a sa bunică, spre ...  pe uşa camerei a intrat buna sa, ce-i aducea un ochios borcan cu magiun. Dumneaei însă a rămas neplăcut surprinsă de oglinda camerei. Cu puterea vârstei, buna coboară spre o altă vârstă, cea a nepoatei, spunându-i, cu multă seriozitate, că zâna din poveste era gata să sosească, fără a bate la uşă şi, cu siguranţă, imaginea camerei era de nedorit pentru a primi oaspeţi. Copila dă să spună ceva, dar bunica a oprit-o ferm, îndemnând-o cald să facă curat în a sa odaie pentru a-i spune povestea cu zâna ce vine şi nu, nu bate niciodată la uşă. Gata de a asculta istorioara, fetiţa a văzut uşa deschizându-se, uşă pe care a intrat greoi, ursul Fram, bine cunoscut şi de fetiţa dornică de poveşti. Acesta a anunţat-o că iute, iute va trece zâna. În odaie, apăru zâna, cea care trecea dintr-o poveste în alta, şi fetiţa era bucuroasă tare, că zâna aducea cu însăşi mama sa ... dar visul fugi şi dânsa se trezi. Uimită, cuprinse încăperea şi brusc începu a face curat în a sa odaie. După un timp bun, apăru mama în pragul camerei. Era înmărmurită însă o ironie veselă se îndreptă spre copilă, fiind curioasă dacă nu cumva a trecut o zână bună ce-a-ndemnat-o să-şi aşeze odaia. Fetiţa o privi cu dragoste; ea, copila, ştia că zâna chiar fusese, deoarece camera ei era calea dintre poveşti şi, mai ştia, că zâne bune sunt nenumărate, dar mame: una, doar una, aidoma seninului soare solitar ce duce şi aduce omăt prospăt.

Alte întrebări interesante