Question

Am si eu nevoie de un comentariu la poezia Cantecul bradului  de Lucian Blaga  . Va rog frumos 

Answer 1

Simbolul copacului sacru, descins din folclor, este prezent în lirica blagiana începînd cu "Gorunul". In volumele ultime prezenta motivului este deosebit de frecventa. Motive ca înflorirea, buna vestire, nasterea, anunta "schimbarea zodiei" — înseninarea lirismului blagian. Acum se face elogiul pomului roditor ("Bunavestire pentru floarea marului", "Belsug"), semn ca altele sunt valorile ce dobandesc pondere în ierarhia simbolisticii blagiene. Tot mai des apar cuvinte ca "har", "fulger", "rod", "belsug", "minune", strans legate de ideea realizarii plenare a existentei umane prin creatie. Eul blagian se gaseste foarte aproape acum de intuirea acelei "metode pentru a trai" fara a fi sfasiat de contradictii despre care vorbea Gottfried Benn: "Metoda pentru a trai, pentru a te asigura de domeniul tau este marirea fortei creatoare, ceva semanator extazului, o anumita betie interioara" (Tise si Pierre Garnier, L'cxpvessionisme attemtmd, Paris, 1962, p. 27).

Miracolul vegetal, mai ales cel floral, cel mai simplu dintre miracole, este explorat acum, iar vechile "rune" sut uitate. Divinitatea se exprima în "zei marunti", miracol divizat, mai usor de sesizat si neprovocator de traume (vezi "mici zei de apa" în poezia "Bazin într-un parc"). Starea predominanta a naturii este acum starea de gratie, aflarea în contact direct cu puterile vitale, receptate ca har, trezire din somn, din "greul fiintei" (vezi poezia "Trezire"). Somnul nu mai e nefiinta, ci "stare dumnezeiasca" (idem). Fiinta e podidita de muguri si flori, nu de lacrimi. Regnul vegetal e animat de o forta vitala resimtita ca durere binecuvîntata.

Bradul, arbore cu o întinsa arie semantica în folclor, prezent la nastere, nunta, moarte, e selectat aici ca simbol al naturii perene si totodata ca proiectie a eului liric. Poetul il situeaza într-un spatiu în care sunt prezente toate clementele unui peisaj cosmic, pe înaltimi, în tangenta cu constelatiile, dar si cu fapturile inferioare ale regnului vegetal si animal si totodata într-un "timp vesnic": "La un veac, tot la un veac, din înalt / mi-l loveste în crestet fulgerul alb". Fapturile din preajma nu mai sunt blestemate, ci divine: "Lichene si buhe si viespi îl cuprind / paianjeni sfinti prin cetini se-ntind". Nimic nu mai tulbura pacea panica a arborelui, nimic nu mai e receptat ca semn al înstrainarii de natura, ca altadata în ciclul "Moartea lui Pan" din "Pasii profetului".

De remarcat,  pe plan stilistic,  folosirea pronumelor si adjectivelor pronominale la persoana I cu valoare etica: "mi-l loveste", "imperiul meu", care atrag atentia ca bradul este aici un simbol al cosmosului interior al poetului. El are alta valoare semantica decat "gorunul", si anume permanenta. "Fulgerul alb", simbol acreditat în folclorul popoarelor pentru ideea de fecunditate si de har divin, nu-l arde decat ciclic, fara sa-l doboare definitiv: "Dar iata, se scutura numai de scrum, / si flamura-i noua si fara de-ajun !". Prapadul cosmic nu-i lasa amintiri dureroase, ci certitudini. Povestea lumii, dureroasa ei transformare în semn, nu-l mai înspaimanta ca altadata, nu-l mai înstraineaza de sine, ci doar îl raneste benefic, supunandu-i la proba taria: "Mistretul povestilor iara si iar/ încearca de scoarta prasele de var".

Singularizat, ca si gorunul (amintind astfel si de o poezie a lui Nietzsche, "Pinie und Blitz" — "Pin si fulger"), bradul e asezat pe o culme, în cumpana existentei, între "zodii" si "tara", cer si pamant, semne si lume concreta, mediator între ele, de data aceasta netulburat de scindarea lor. Perenitatea îi da aureola unui arbore genealogic, simbolizand puterea de creatie si pe creator, care depaseste limitele existentei individuale: "Si far' de-asfintit în imperiul meu, / tanarul brad strajuieste mereu". In strofa initiala se subliniaza ideea senectutii, a varstei imemoriale, pentru ca în final aceasta marca semnatica sa fie convertita în tinerete vesnica.