Ma poate ajuta cineva cu o caracterizare pentru personajul Urgia din Tiganiada, va rog
Răspunsuri la întrebare
În Ţiganiada „poemation eroi-comico-satiric, Ion BudaiDeleanu
pune în mişcare multe personaje, dintr-o tabără sau
alta, din lumea reală şi supranaturală, ba, şi personajecomentator
în subsolul paginei.
Unele personaje au genealogii interesante, precum cea a lui
Beşcherec Iştoc de Uram Haza.
De la străbunicul Beşcherec Gruia aflăm cu ajutorul fiului
său că eroul a avut ca strămoşi pe căpitanii ţigani: lăutarul
Golea şi reparatorul de ciure Streamţă.
Lunga poveste a trecutului personajului, cu foarte multe
înflorituri fanteziste, o întâlnim în final în poemul Trei Viteji.
Numele personajelor sugerează însuşirile fizice şi morale ale
eroilor: Boroşmândru vine de la cuvântul maghiar boroş care
înseamnă ameţit; Ciormoi de la ţigănescul cior (hoţ, tâlhar);
Goleman (de la gol); Sperlea (înseamnă nepieptănat). Unele
nume evocă aspecte din faună, floră, mâncăruri, precum: Bobul,
Brânduşa, Cucavel (de la cuc); Papară, Papuc, Soşoi (iepure);
altele se referă la vârstă: Neicu (om matur), Parpangel (ţigan
tânăr), Purdea (copil de ţigan).
Pornind de la cuvinte din limba ţiganilor, apar nume proprii ca: Baroreu
(om mare), Jarialău (a cunoaşte), dar şi altele, prin diminutivare: Aordel,
Cucavel, Năsturel etc.
Taberele în luptă sunt susţinute de sfinţi: Sân Mihai, Sân Nicoară, Sân
Giorgiu; dar şi de draci: Asmodeu, Mamona, Molh etc.
Comentatorii din subsolul paginii adnotează opera semnând cu nume care le
dezvăluie atitudinea sau profesiunea: Erudiţianu, Politicos, Simpliţian,
Filologos, popa Nătăroi din Tândarânda etc.
Apar şi alegorii epopeice: Urgia, Războiul, Spaima, Frica, Jelea,
Lipsa, Căinţa etc.
Aventura la care participă Romica, logodnica lui Parpangel, şi acesta din
urmă oferă autorului prilejul să prezinte locuri stranii: Cetatea neagră
stăpânită de spirite rele, palatul vrăjit, sau stări sufleteşti, precum cele trăite
de cei doi eroi: iubire înflăcărată, disperare, tristeţe etc.
În strofele următoare se găsesc portretele fizice şi
morale ale celor doi eroi, biciuiţi de sentimente erotice dar şi de ironia autorului:
Ai! ursită neagră şi păgână!
(Strigă cu lacreme şi duroare!)
Cum de-mi răpiş' tu iubita zână!
Ah! cum întunecaşi al mieu soare!
Iar', dă-mi iai a traiului dulceaţă,
Pentru ce-mi cruţi ahastă viaţă?
O, mie ca sufletul Romică,
Dragă, neasămănată copilă!
Dă mursa proaspătă mai dulcică,
Decât o turturea mai cu milă,
Decât o mieluşică mai blândă,
Mai netedă şi dă cât oglindă.
Mai lină decât umbra dă vară.
Mai dragă decât vremea sărină.
Mai lucedă dă steaua dă sară!
Deh! vină-m (o,) drag suflete!
Vină, Dulce Romică, şi bunişoară,
Nu lăsa pe Parpangel să moară!”
Târziu, în final, apare şi eroul
simbol Romândor: viteaz, isteţ,
încrezător în izbândă.
Discursul său avântat, patriotic
aduce în prim plan figura
legendară a lui Vlad Tepeş,
erou de epopee:
Însă atunci părea că-i scânteiază
Ochii grăind aşa cătră cete:
„Oastea lui Vlad, adică vitează!
Războiu a face-acum va să-ncete ?
Iar turcii vor merge cu pofală
Râzându-şi de-a noastră
neîndrăzneală ?
La-atâta-adecă ţara ne-ajunsă
Şi-ş' vază muieri, maice, copile
Roabe la turci, în saraiu ascunse?
Iar fii şi părinţii de zile
Făcuţi musulmani sau puşi în robie?
Ah! voinici aceasta să ne fie!
Nu fie! pân' suntem în viaţă!.
Să nu zică vreo dinioară
Că trăind noi şi-ntra noastră faţă
Vrăjmaşul ne robi dulcea ţară,
Că-oastea lui, Vlad întreagă
armată,
Patria-şi lăsă la turci argată!
Şi-unde-ţi merge răsipiţi în lume
Făr' patrie, casă, fără hrană?
Ah cel mai amar! ba şi făr' nume
Purtând cu voi vecinică prihană!...
Nu, dragi voinici! Ori la slobozie,
Ori la moarte drumul să ne fie!...
Doi eroi, biciuiţi de sentimente erotice dar şi de ironia autorului:
Şi dacă-i hotărât de vecie,
Patria să cază fără vină.
Aceeaşi soarte ş-a noastră să fie:
Un mormânt ne-astupe ş-o ţarină!
Vrăjmaşului alta nu-i rămână
Făr' pământul şi slava română!”
Romândor fârşind, răpşi mulţimea,
Ş'un sgomot din şirag în şirag
Mearsă crescând, iară călărimea
Dezvoalsă-îndată-alb-verdele steag
„Du-ne (strigând), măcar în ce parte,
Ori la slobozie sau la moarte”.
•În concluzie, putem afirma
că:
•În discursul său dramatic
Romândor pune în evidenţă
patriotismul eroului simbol,
alături de figura legendară a lui
Vlad Ţepeş, viteaz domnitor al
timpurilor luminoase.
•„În fapt, afirmă Ion Rotaru,
cum rar s-a mai putut întâmpla de
la Budai încoace, comicul
întâmplărilor ţigăneşti este de
natură a potenţa patriotismul, a-l
întări şi autentifica, a-l face firesc
şi perfect credibil”.