o compunere imaginara la mare
Răspunsuri la întrebare
Salut !
Compunerea imaginativă - descriptivă de tip tablou.
✿ Descrierea = modul de expunere prin care se prezintă trăsăturile caracteristice ale unui colț din natură, ale unui peisaj descris, fenomen al naturii sau o persoană.
Descrierea este de două tipuri:
- de tip tablou = descriem un tablou din natură, anotimp, fenomen al naturii - ” Un răsărit inefabil ”, ” Muntele, un regat alb ”, ș.m.d;
- de tip portret = descriem o persoană, prezentăm trăsăturile fizice cât și morale cu citate din textul suport;
Trăsăturile specifice compunerii imaginative:
- utilizăm substantivele și adjectivele - grupul nominal;
- prezentăm reperele spațio-temporale;
- utilizăm figuri de stil și imagini artistice;
În introducere enunțăm ideile generale despre tabloul pe care urmează să-l prezentăm și fixăm locul și timpul acțiunii - reprele spațio-temporale. În cuprins prezentăm, cu ajutorul grupului nominal, trăsăturile acestuia și utilizăm un limbaj bogat, plin de figuri de stil și imagini artistice. În închereie reformulăm ideile generale și menționăm stări sau sentimente pe care le-ai simțit în peisajul descris.
Cerința: O compunere imaginativă la mare.
Natura a exercitat, de-a lungul timpului, o fascinație permanentă asupra omului care s-a aflat mereu în comuniune cu aceasta. Relația dintre natură și om, ființa umană, a fost dezvoltată de diverși scriitori, din diferite epoci literare, care au preamărit frumusețea ei. Studiind la școală diferite poezii de iubire și natură, scrise de Ana Blandiana, am decis să merg, într-o zi senină de primăvară, într-o drumeție la mare, pe plajă, așa cum este intitulată și poezia mea preferată: ” Îţi aduci aminte plaja? ”.
De îndată ce am ajuns pe plajă, am prins răsăritul inefabil și, departe, dincolo de linia orizontului, începe să se zărească mai întâi un punct de strălucire care atrage atenția privitorului, deși dimensiunile ei sunt derizorii. Luminița firavă se mărește, odată cu trecerea timpului, devenind o minge roșie de foc care acaparează măreția cerului senin.
Soarele stăpânește cerul, valurile izbesc malul cu un sunet prelung care încântă auzul, briza mării mângâie obrajii catifelați, nisipul fin ca mătasea îmi gâdila tălpile, totul era minunat. Nu departe, se văd niște lebede, albe ca zăpada care-mi încântă privirea, îl vedeam ca prin ceață pe Mihai, amicul meu, căutând cochilii, și pe Catinca, care își testa noua achiziție, un aparat foto de ultimă genereție, pe câțiva pelicani jucăuși.
Ceva atât de simplu, atât de natural și totuși plin de magie se petrecea în fiecare dimineață acolo unde marea sărută nestingherită cerul .. Târziu, spre seară, am părăsit plaja pe care, o consider un templu al liniștii mere sufleteși. De câte ori îmi doresc să mă regăsesc, mă reîntorc pe plaja minunată.