Question

povesteste primul fragment din hoinar de Emil Girleanu

Answer 1

O clipa tinu noaptea, cat tin nopţile de vara, cand întunericul e numai o strangere de aripi a luminii. Şi totusi îndata ce se trezi fluturul, în racoarea umeda a dimineţii, i se paru ca dormise de cand lumea; de aceea zise în sine, banuind: „Ce Dumnezeu rasare soarele atat de tarziu!”
Dar ca şi cum Dumnezeu i-ar fi facut pe voie, deodata se rasfira din înalt manunchiul stralucitor al razelor de soare, şi peste campie navali un val de aur. Fluturul îşi palpai de cateva ori aripele, şi din varful galben al tulpinii de lumanarica, unde poposise de cu seara, îşi lua, zglobiu, zborul. Fiindca nu fusese de mult pe la targ, o lua într-acolo.
Curand zari o gradina cu fel de fel de flori. Trecu parleazul, şi, mehenghi, se furişa întai pe la ferestrele casei. Perdelele erau înca lasate. Ce sa vada? Nimic! In schimb de jur împrejurul privazurilor, cununi de zorele se împleteau cu florile deschise, fragede, liliachii batand în albastru, sinilii batand în roz, acoperite de roua, ca de nişte nestemate, fragede flori”, gandi fluturaşul, şi batandu-şi aripele albastre stropite cu aur, le saruta pe rand. „Aici o sa stau astazi pe vremea arşiţei”, gandea ştrengarul. Dar tot privind la ele, gasi zorelelor o scadere; prea îşi schimbau faţa: dimineaţa într-un fel, la amiaza într-alt fel, iar seara se-nchideau morocanoase. „Nu-s statornice” adauga craiul, şi pleca mai departe. Cum zbura aşa, deasupra straturilor, mirosul rozetei îi umezi sufletul.