Limba română, întrebare adresată de razvanstefannn11, 8 ani în urmă

scrieți o compunere de 160 de cuvinte cu titlul o vacanță teribila. va rog frumos ajutați-mă rapid!!!​

Răspunsuri la întrebare

Răspuns de diana7638
1

O vacanta teribila

Pentru mine, aceasta vacanta de vara a fost teribila. S-au intamplat multe, si rele, iar unele intamplari m-au marcat, si ma fac sa ma simt trist(a) si in ziua de astazi.

De exemplu, cand am fost la bunici. Stiu, pare ciudat faptul ca spun ca a fost teribil la bunici, insa iata de ce.

Cand am ajuns la ei, totul era bine. Nu aveam nici o problema. In doua zile am facut multe, am ajutat-o pe bunica la facut placinte, iar pe bunicul la taiat lemne.

Insa, bunicii mei au o gradina care duce inspre un deal, asa ca m-am gandit sa ma duc acolo, fara stirea lor. Ei mi-au spus sa nu ma duc, deoarece ma pot accidenta, insa eu nu i-am crezut, si m-am dus.

Totul bine si frumos, un covor multicolor de flori cu o mireasma de neuitat, pana am dat de trei dulai gigantici care pareau infometati. Fiind speriat(a), am inceput sa fug, iar ei auzindu-ma au venit dupa mine. Am reusit sa scap de ei, insa inca eram speriat(a) si voiam sa ajung cat mai rapid acasa asa ca m-am grabit, si m-am impiedicat de o bucata de lemn care era acolo.

Am ajuns acasa, si le-am spus bunicilor ce s-a intamplat. Ei s-au suparat pe mine, si m-au spus parintilor mei. Parintii mei au venit sa ma ia, iar cand am ajuns de tot acasa, m-au pedepsit.

Chiar nu vreau sa mai traiesc acest tip de experiente, deoarece asta mi-a stricat toata vacanta de vara, si bunicii mei inca sunt suparati pe mine.


razvanstefannn11: cel mai bun răspuns
razvanstefannn11: cel mai bun răspuns
Răspuns de targoviste44
1

                                        Vis de vară

Era vară. Vacanța mare abia începuse. Bunicii mei de la Doicești m-au primit, ca de fiecare dată, cu multă bucurie, pentru 2-3 săptămâni.

Era plăcut la bunici, era liniște, iar sus pe deal, către pădure, găsisem un loc minunat, unde îmi așezam șevaletul și pictam, aproape în fiecare zi, totdeauna dimineața devreme.

E foarte important să petrec timpul după un plan bine stabilit, așa că mă trezeam în fiecare zi la 4:30, iar la 5:30 porneam spre locul meu de pe deal, înarmat cu tot ce era necesar pentru a picta 3-4 ore.

Într-o zi, printre culorile așezate pe șevalet, a apărut o libelulă uriașă, care m-a privit un minut sau două, timp în care și eu o priveam nedumerit.

Apoi, printre razele soarelui, am auzit un glas cristalin:

- Îmi place cum pictezi. Am dorința de a-ți solicita să mă pictezi .

- E foarte simplu, am răspuns eu, dar nu vorbeam, ci doar gândeam.

Libelula s-a ridicat undeva, deasupra șevaletului, așa că o vedeam acum foarte bine. Nu era complicat s-o pictez, mai ales că diferitele părți ale aripilor își tot schimbau culoarea, eu surprinzînd doar fragmente temporale din multitudinea culorilor. Când ciudatul portret a fost gata,

libelula s-a apropiat și mi-a spus:

- E superb, magnific, plin de măreție și de suavă picurare a luminii.

A bătut repede din aripi, apoi a dispărut, cu tabloul pe care-l pictasem.

Alte întrebări interesante