Question

Se dă textul
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la Humuleşti, la
stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei,
la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptorul
pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline
de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie! Şi, Doamne, frumos era
pe atunci, căci şi părinţii, şi fraţii şi surorile îmi erau sănătoşi, şi casa ne era îndestulată, şi copiii
şi copilele megieşilor erau de-a pururea în petrecere cu noi, şi toate îmi mergeau după plac, fără
leac de supărare, de parcă era toată lumea a mea! Şi eu eram vesel ca vremea cea bună şi
sturlubatic şi copilăros ca vântul în tulburarea sa. Şi mama, care era vestită pentru năzdrăvăniile
sale, îmi zicea cu zâmbet uneori, când începea a se ivi soarele dintre nori după o ploaie
îndelungată: Ieşi, copile cu părul bălan, afară şi râde la soare, doar s-a îndrepta vremea şi vremea
se îndrepta după râsul meu... Ştia, vezi bine, soarele cu cine are de-a face, căci eram feciorul
mamei, care şi ea cu adevărat că ştia a face multe şi mari minunăţii: alunga nourii cei negri de pe
deasupra satului nostru şi abătea grindina în alte părţi, înfingând toporul în pământ, afară,
dinaintea uşii; închega apa numai cu două picioare de vacă, de se încrucea lumea de mirare;
bătea pământul, sau peretele, sau vrun lemn, de care mă păleam la cap, la mână sau la picior,
zicând: Na, na!, şi îndată-mi trecea durerea... când vuia în sobă tăciunele aprins, care se zice că
face a vânt şi vreme rea, sau când ţiuia tăciunele, despre care se zice că te vorbeşte cineva de
rău, mama îl mustra acolo, în vatra focului, şi-l buchisa cu cleştele, să se mai potolească
duşmanul; şi mai mult decât atâta: oleacă ce nu-i venea mamei la socoteală căutătura mea, îndată
pregătea, cu degetul îmbălat, puţină tină din colbul adunat pe opsasul încălţării ori, mai în grabă,
lua funingine de la gura sobei, zicând: Cum nu se deoache călcâiul sau gura sobei, aşa să nu mi
se deoache copilaşul şi-mi făcea apoi câte-un benchi boghet în frunte, ca să nu-şi prăpădească
odorul!... şi altele multe încă făcea... Aşa era mama în vremea copilăriei mele, plină de
minunăţii, pe cât mi-aduc aminte; şi-mi aduc bine aminte, căci braţele ei m-au legănat când îi
sugeam ţâţa cea dulce şi mă alintam la sânu-i, gângurind şi uitându-mă în ochi-i cu drag! Şi
sânge din sângele ei şi carne din carnea ei am împrumutat, şi a vorbi de la dânsa am învăţat. Iar
înţelepciunea de la Dumnezeu, când vine vremea de a pricepe omul ce-i bine şi ce-i rău. Dar
vremea trecea cu amăgeli, şi eu creşteam pe nesimţite, şi tot alte gânduri îmi zburau prin cap, şi
alte plăceri mi se deşteptau în suflet, şi, în loc de înţelepciune, mă făceam tot mai neastâmpărat,
şi dorul meu era acum nemărginit; căci sprinţar şi înşelător este gândul omului, pe ale cărui aripi
te poartă dorul necontenit şi nu te lasă în pace, până ce intri în mormânt! Însă vai de omul care se
ia pe gânduri! Uite cum te trage pe furiş apa la adânc, şi din veselia cea mai mare cazi deodată în
urâcioasa întristare! Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură este veselă şi
nevinovată.

Se cere:
1) Explicați sensul expresiei subliniate din text.
2) Indicați modul de expunere folosit.
3) Numiți tipul de narator existent în text.
4) Extrageti o structură care descrie copilăria lui Ion Creangă.
5) Indicați atitudinea naratorului în rememorarea copilăriei, argumentând cu o secvență
din text.
6) Realizati o scurtă caracterizare a mamei lui Nică (5-7 rânduri) pornind de la
fragmentul supus analizei.
7) Numiți două trăsături specifice comunicării orale, prezente în text.

Answer 1

Răspuns:

Sper sa te ajute cineva eu nu știu scz :(

Answer 2

Răspuns:

nu știu să te ajutttttttttttt!