SUBIECTUL AL II-LEA
20 de puncte
Imaginează-ti o întâmplare petrecută într-o stațiune montană. Redactează
un text narativ, de cel puțin 150 de cuvinte, care să cuprindă prezentarea
unei emoții/a unui sentiment din timpul acesteia, o secvență dialogată și una
descriptivă.
Punctajul pentru compunere se acordă astfel:
. continutul compunerii – 12 puncte;
· redactarea compunerii - 8 puncte (marcarea corectă a paragrafelor - 1 punct
coerenţa textului – 1 punct; proprietatea termenilor folositi – 1 punct; corectitudine gra-
maticală - 1 punct, claritatea exprimării ideilor- 1 punct; respectarea normelor de ortogra-
fie - 1 punct, respectarea normelor de punctuatie - 1 punct; lizibilitate - 1 punct).
Notál Punctajul pentru redactare se acordă doar in cazul in care compunerea are
minimum 150 de cuvinte şi dezvoltă subiectul propus.
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
,,Din dulci amintiri, evoc o întâmplare care a reusit să mă fascineze şi care a contat enorm pentru mine, deoarece am descoperit lucuri minunate şi am simtit că sunt iubit, iar suprizele vin când nu te astepti.. Era o zi frumoasă de vară din vacanţa mare. M-am trezit de dimineaţă, pe la ora şapte. Eram la bunici. După ce m-am dat jos din pat, am înştiinţat-o pe bunica, că vreau să fac o plimbare prin natură. Ea mi-a aprobat dorinţa şi mi-a pregătit merinde.’’
Intriga reprezintă momentul care strică echilibrul şi declanşează acţiunea.
· Marchează acest moment prin indicii: deodată, pe când, în timp ce etc.
,,Am plecat la drum mai devreme, pentru că soarele era pregătit să mă stropească cu lacrimile sale de foc. Cum am urcat dealul din spatele casei, deodată, ceva mi-a atras atentia. Cum putea să fie posibil asa ceva?
Dintr-o dată, mi s-a părut că am intrat într-o altă lume. Totul mi se părea mai frumos. Regele soare îşi impusese stăpânirea pe marele albastru, cerul. Roua rece a dimineţii era aşternută pe iarba verde şi pufoasa. Stoluri de păsări zburau deasupra mea, împreuna cu fluturi de diverse culori, care dansau în aer. Cerul senin, de un albastru pur şi răcoarea dimineţii, care se făceau simţite prin hainele cu care eram îmbrăcat, mă îndemnau la visare. Am mai stat un timp şi am admirat natura din picioare. Apoi m-am aşezat la umbra stăpânului pădurii - un stejar înalt şi bătrân cât lumea, a cărei înălţime te ameţea doar când te uitai la el. M-am aşezat şi dintr-o dată, din spate, am auzit un lătrat. M-am speriat de mama focului. Primul gând a fost să mă urc în copacul copilăriei mele, stejarul cel bătrân. Dar am renunţat. Fiinţa care lătra şi-a arătat faţa. Era drăgălaşul meu câine, Bobiţă. Sperietura a fost cumplită. Chiar şi după ce l-am luat în braţe pe Bobiţă, inima îmi bătea atât de tare, de parcă ar fi vrut să-mi iasă din piept. Abia când Bobiţă a început să mă lingă vesel pe mână, m-am liniştit.
Dar, dintr-o dată, Bobiţă a început să alerge de colo-colo şi să latre voios. Parcă voia să-mi spună ceva. Ce ar fi putut să îmi spună un câine? Am hotărât să îl urmez. Spre surprinderea mea, căţelul m-a condus către casă. În curtea bunicilor, tocmai sosiseră părinţii mei. După ce m-au îmbrăţişat, mi-au comunicat că au o surpriză pentru mine, un codou pe care mi-l doresc de ceva vreme. M-au dus la maşina cu care veniseră. În portbagaj mă aştepta o bicicleta mare, roşie. Era exact ce-mi doream! Împreună cu această bicicletă am bântuit pe colinele satului bunicilor pe parcursul întregii vacanţe.
A fost cea mai grozavă vacanţă pe care am petrecut-o la bunici, dintre toate cele pe care le-am avut până acum. Mi-am propus să mai merg la acestia şi în vacanţa viitoare. Acum Bobiţă a crescut, cred că este un