Translate this following segment into Romanian. (2,5p)
„„Last night I was in the Kingdom of Shadows. If you only knew how strange it is to be there. It is a world without sound, without color. Every thing there—the earth, the trees, the people, the water and the air—is dipped in monotonous grey. Grey rays of the sun across the grey sky, grey eyes in grey faces, and the leaves of the trees are ashen grey. It is not life but its shadow, It is not motion but its soundless specter. Here I shall try to explain myself, lest I be suspected of madness or indulgence in symbolism. I was at Aumont’s and saw Lumière’s cinematograph—moving photography. The extraordinary impression it creates is so unique and complex that I doubt my ability to describe it with all its nuances. However, I shall try to convey its fundamentals. When the lights go out in the room in which Lumière’s invention is shown, there suddenly appears on the screen a large grey picture, “A Street in
Paris”—shadows of a bad engraving. As you gaze at it, you see carriages, buildings and people in various poses, all frozen into immobility.
All this is in grey, and the sky above is also grey—you anticipate nothing new in this all too familiar scene, for you have seen pictures of Paris streets more than once. But suddenly a strange flicker passes through the screen and the picture stirs to life. Carriages coming from somewhere in the perspective of the picture are moving straight at you, into the darkness in which you sit; somewhere from afar people appear and loom larger as they come closer to you; in the foreground children are playing with a dog, bicyclists tear along, and pedestrians cross the street picking their way among the carriages. All this moves, teems with life and, upon approaching the edge of the screen, vanishes somewhere beyond it”
Răspunsuri la întrebare
Aseară am fost în Regatul Umbrelor. Dacă ai ști cât de ciudat este să fii acolo. Este o lume fără sunet, fără culoare. Toate lucrurile de acolo – pământul, copacii, oamenii, apa și aerul – sunt înmuiate într-un gri monoton. Raze cenușii ale soarelui pe cerul gri, ochii gri pe fețele gri și frunzele copacilor sunt cenușii. Nu este viața, ci umbra ei, nu este mișcarea, ci spectrul ei fără sunet. Aici voi încerca să mă explic, ca să nu fiu suspectat de nebunie sau îngăduință în simbolism. Am fost la Aumont și am văzut cinematograful lui Lumière – fotografie în mișcare. Impresia extraordinară pe care o creează este atât de unică și complexă încât mă îndoiesc de capacitatea mea de a o descrie cu toate nuanțele ei. Cu toate acestea, voi încerca să-i transmit fundamentele. Când luminile se sting în camera în care este prezentată invenția lui Lumière, pe ecran apare brusc o imagine mare, gri, „O stradă în
Paris” — umbre de gravură proastă. În timp ce îl privești, vezi trăsuri, clădiri și oameni în diverse ipostaze, toate încremenite în imobilitate.
Toate acestea sunt în gri, iar cerul de deasupra este, de asemenea, gri - nu anticipați nimic nou în această scenă prea familiară, pentru că ați văzut imagini ale străzilor din Paris de mai multe ori. Dar deodată o pâlpâire ciudată trece prin ecran și imaginea prinde viață. Trăsurile care vin de undeva în perspectiva imaginii se deplasează direct spre tine, în întunericul în care stai; undeva, de departe, oamenii apar și răsare mai mari pe măsură ce se apropie de tine; în prim-plan copiii se joacă cu un câine, bicicliștii se îndepărtează, iar pietonii traversează strada și își croiesc drum printre trăsuri. Toate acestea se mișcă, plin de viață și, când se apropie de marginea ecranului, dispar undeva dincolo de el.”