Question

va rog o informative despre "DESTELENIREA STEPELOR"...

Answer 1

Stelele, obiectele cereşti cel mai uşor de recunoscut, constituie elementele fundamentale ale unei galaxii. Vârsta, răspândirea şi compoziţia stelelor dintr-o galaxie marchează istoria, dinamica şi evoluţia acelei galaxii. Mai multe despre stele, în continuare.  
Totodată stelele sunt răspunzătoare pentru producerea şi distribuirea elementelor chimice precum carbon, nitrogen şi oxigen, iar caracteristicile lor determină în mod profund particularităţile sistemelor planetare ce ar putea apărea în jurul stelelor. Drept urmare cercetarea formării, vieţii şi morţii unei stele reprezintă un obiect de studiu fundamental în astronomie.


Formarea stelelorStelele se nasc din nori de praf, pentru a fi apoi împrăştiate prin galaxii. Un exemplu cunoscut de nor de praf este nebuloasa Orion, prezentată îndetaliu în figura alăturată ce combină imagini obţinute de către telescoapele spaţiale NASA Hubble şi Spitzer folosind lumină vizibilă şi lumină infraroşu.
Credit: NASA, ESA, T. Megeath (Universitatea din Toledo) şi M. Robberto (STScI).Turbulenţele din interiorul acestor nori dau naştere la aglomerări cu o masă suficient de mare pentru ca praful şi gazele să înceapă să colapseze sub influenţa propriei gravitaţii. Pe măsură ce norul se prăbuşeşte, materialul din centru începe să se încălzească rezultând aşa-numita protostea: miezul fierbinte din centrul norului care colapsează şi care va deveni într-o zi o stea. Conform modelelor tridimensionale ale stelelor realizate pe computer, norul de praf şi gaze ce se roteşte s-ar putea separa în două sau trei grupuri; iar acest lucru explică de ce majoritatea stelelor din Calea Lactee apar în pereche sau în grupuri de stele multiple.

Pe măsură ce norul colapsează, în centru se formează un miez dens şi fierbinte ce acumulează gaze şi praf. Nu tot materialul colectat ajunge să facă parte dintr-o stea – din rămăşiţele de praf se pot forma planete, asteroizi sau comete ori acestea poate rămâne sub formă de praf.

În anumite cazuri se poate ca norul să nu colapseze într-un ritm uniform. În ianuarie 2004 un astronom amator pe nume James McNeil a descoperit o mică nebuloasă, ce a apărut surprinzător lângă nebuloasa Messier 78 din constelaţia Orion. Când astronomii din întreaga lume şi-au îndreptat instrumentele spre nebuloasa McNeil au descoperit ceva interesant: strălucirea nebuloasei părea să varieze. Observaţiile realizate în Chandra X-ray Observatory au oferit o explicaţie: creşterea episodică a luminozităţii era rezultatul interacţiunii dintre câmpul magnetic al tinerelor stele şi gazul din jur.