povestirea lungă a cărții În casa bunicilor de Tudor Arghezi mă abonez și dau coroana
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Afară ninge. Poate, un deget mic de copil desenează pe un geam aburit o căsuţă cu o uşă, două ferestre şi un horn, de unde iasă fum. Astfel începe iarna.
Casa bunicilor e fantastică. Acolo domneşte ordinea, curăţenia şi respectul. Ori de câte ori copiii pleacă cu părinţii la bunici, aceştia sunt bine instruiţi pentru a nu face obrăznicii. Prin urmare, copii sunt ca nişte prizonieri, între ochelarii bunicilor şi ochii părinţilor.
Pornesc spre casa bunicilor într-o trăsură, trasă de doi armăsari năzdrăvani. Mama nervoasă, într-o rochie elegantă şi cu o cutie de bomboane pe genunchi, tata fumează. Şi salută pe toată lumea iar copiii stau smirnă în faţa mamei. Ajung la casa bunicilor în „Beilic“. Mama intră prima apoi tata iar mai apoi copiii. Toţi sărută mâna bunicilor. Într-o tăcere deplină şi după un ritual bine stabilit se serveşte cafeaua şi bomboanele vechi copiilor. Copiii stau cuminţi şi nu au voie să facă nimic.
E teribilă casa bunicilor!
Nepoţii au crescut iar părinţii nu mai sunt atât de tineri, însă bunicii au rămas aceeaşi. Nepoţii sunt plini de păcate. Cel mic cu păr de aur creţ e bătăuş, merge cu bicicleta cu mâinile la spate printre tramvaie şi trăsuri, scoate limba şi râde la toţi oamenii din jurul lui.
Cel mijlociu fură ţigări din biroul tatei, are note proaste la şcoală şi e leneş. Iar, cel mare e „şi mai şi“. Tata a fost convocat la şcoală de către director pentru că, băiatul cel mare e „Ruşinea unei şcoli model“...Într-o zi copilul cel mic se îmbolnăveşte, apoi şi cel mai mare. Astfel că, mama hotărăşte ca mijlociul să plece la bunici pentru a fi protejat. Prin viscol şi zăpadă ajunge la poarta bunicilor. Îi deschide bunicul, mult mai primitor decât bunica. Apare şi bunica cu privirea ascuţită, care îl conduce în odaia unde a copilărit tatăl său bineînţeles după ce îl dojeneşte la fiecare pas. Nepotul se dezbracă în linişte, însă nu poate adormi. Se aşează în fotoliul din faţa sobei şi se gândeşte cu fruntea încreţită, la viforniţa de afară, la orele de şcoală, la fraţii lui bolnavi, la sărbătorile şi vacanţele prea scurte, la faptul că nu e acasă şi la bunici e în surghiun, şi totuşi zâmbeşte. Bunicii îşi petrec viaţa de zi cu zi după un ritual de neclintit. Se trezesc devreme, servesc mesele la ore fixe, seara de asemenea se culcă devreme